EXCLUSIV Cântăreţul Raoul, probleme grave cu legea! Îl pot aştepta ani grei de închisoare

 
+5 click pentru
galerie

Raoul a fost prins conducând fără permis, în urmă cu ceva timp. Şi culmea este că recent, a fost condamnat pentru aceeaşi faptă. Cântăreţul află astăzi sentinţa în dosarul penal în care este acuzat de conducerea ilegală a unei maşini, unde ar putea avea parte de o mare surpriză.

Cu multe dosare penale la activ, toate din aceeaşi cauză: conducerea fără permis, Raoul ar putea primi un an şi jumătate de puşcărie. Pe numele lui real, Borlea Rareş Cornel s-a mai ales cu două dosare, unul luna trecută, iar celălalt acum câteva zile. Dacă în cel deschis luna trecută, artistul şi-a recunoscut fapta, astăzi urmează să-şi afle sentinţa în cel de-al doilea.

Este posibil ca Raoul să îsi petreacă o bună perioadă de timp în spatele gratiilor, dacă magistraţii îi vor da închisoare cu suspendare, deoarece în urmă cu câteva luni a mai primit o condamnare. Iar sentinţa consta în necomiterea niciunei alte infracţiuni până pe data 20.11.2019.

"Menţine condamnarea inculpatului Borlea Rareş Cornel la pedeapsa amenzii penale de 2.250 lei dispusă prin sentinţa penală apelată pentru fapta dedusă judecăţii. Înlătură din sentinţa penală apelată toate dispoziţiile referitoare la rezolvarea situaţiei antecedentelor penale şi la stabilirea pedepsei rezultante. Dispune anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală 916 din 27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală 1160 din 20.11.2017 a Curţii de Apel Constanţa.

Constată că intimatul inculpat Borlea Rareş Cornel a achitat toate amenzile ce i-au fost aplicate anterior, respectiv:

- pedeapsa amenzii penale de 20.000 de lei aplicată prin sentinţa penală 702 din 21.06.2017 2017 a Judecătoriei Aiud, definitivă la data de 21.07.2017 prin neapelare;

- pedeapsa amenzii penale de 5.000 de lei aplicată prin sentinţa penală 17 din 01.02.2018 a Judecătoriei Avrig, definitivă la data de 21.02.2018;

- pedeapsa amenzii penale de 2.000 de lei aplicată prin sentinţa penală 3 din 08.01.2018 a Judecătoriei Focşani, definitivă la data de 29.01.2018 prin neapelare.

Contopeşte pedeapsa amenzii penale de 2.250 lei aplicată prin sentinţa penală apelată, pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni dispusă prin sentinţa penală 916 din 27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa, definitivă prin decizia penală 1160 din 20.11.2017 a Curţii de Apel Constanţa, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa închisorii de 1 an şi 6 luni la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii de 2.250 lei. Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei închisorii de 1 an şi 6 luni şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform disp. art. 92 Cod penal.

Termenul de supraveghere de 2 ani se calculează de la data rămânerii definitive a sentinţei penale 916 din 27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa, respectiv la data de 20.11.2017", au dispus, la finele anului trecut, magistraţii Curţii de Apel Galaţi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest