Fosta lui Nicolae Sax, reacţie acidă după ce manelistul a fost surprins sărutându-se pasional cu Loredana Chivu: „A fost un şoc”

 
+2 click pentru
galerie

În urmă cu puţin timp, Loredana Chivu a fost prinsă în flagrant, în timp ce se săruta cu patos cu Nikolas Sax! După ce ieri, Mălina, fosta iubită a manelistului părea că are de gând să spună lucrurilor pe nume, iată că acum, s-a răzgândit şi le-a dat tuturor de bănuit! Despre ce să fie vorba oare în acest triunghi amoros?

Fosta iubită a lui Nikolas, Mălina, a aflat abia din presă, despre „aventura” fostului partener! Blondina a avut o primă reacție pe contul ei de instagram, în care a explicat că a fost şocată, chiar dacă ea nu mai formează un cumplu cu manelistul, de ceva timp.

„Ce vreau eu să înțelegeți că eu nu mai am nicio treabă cu Nikolas și că atât el cât și eu suntem liberi să facem ce vrem. Da, a fost oarecum un șoc și pentru mine, dar nu am așteptări de la o persoană care nu ar fi prima oară când calcă strâmb”, spunea Mălina, ieri, pe rețelele de socializare.

Potrivit Spynews.ro, tânăra era pregătită să dezvăluie nişte amănunte extrem de „piperate”, dar la numia o zi şi-a schimbat poziţia, complet. Mai mult de atât, sursele apropiate a celor doi au dezvăluit că Mălina a avut o conversaţie cu Nikolas, în urma căreia a făcut-o să nu dezbată în niciun fel subiectul.

Şi dacă nu era suficient, aceleaşi surse menţionate anterior au aflat că s-a ajuns la această hotărâre, pentru a muşamaliza ceva putred din Danemarca. Despre ce să fie vorba oare? Pentru mai multe detalii, rămâneţi pe AntenaStars.ro


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest