Începi aceste exerciții și coapsele tale vor fi tonifiate! Până la vară, vei avea picioare irezistibile

 

Ai încercat toate trucurile posibile ca să scapi de surplusul de grăsime de pe interiorul coapselor și nimic nu a dat rezultate? Ei bine, nu ai incercat încă aceste exerciții încercate deja cu succes de către multe persoane.

Broasca – Întinde-te pe spate și ridică picioarele drept în sus, apropiind călcâiele între ele, dar departând vârfurile degetelor. Îndoaie genunchii încet și îndreaptă-i la loc încordând musculatura. Repetă exercițiul de 10 ori în 3 serii. Ia o pauză de 1 minut între seturi.

Mișcarea de rezistență – întinde-te pe podea pe partea stângă a corpului și sprijină-ți capul cu mâna. Îndoaie din genunchi piciorul drept și lipește-l de podea înaintea piciorului stâng. Ridică piciorul 30 cm de la podea de 10-15 ori, apoi reia mișcările pentru celălalt picior.

Foarfecele – Întinde-te pe spate și îndreaptă brațele pe lângă corp. Ridică picioarele 30 cm de la sol și încrucișează-le de 10 ori într-o mișcare de forfecare. Fără să faci pauză, mișcă fiecare picior în parte în sus și în jos de 10 ori. Efectuează 3 serii a câte 10 astfel de repetări. Încearcă să nu atingi solul cu picioarele.

Împinsul benzii elastice – Depărtează picioarele între ele până la nivelul umerilor, apoi poziționează banda elastică în dreptul gambelor. Ridică de la sol fiecare picior în parte și mișcă-l către lateral împotriva rezistenței benzii de fitness. Revino în poziția de plecare și repetă exercițiul de 10 ori pentru fiecare picior, potrivit secretele.com.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest