Ioana Ignat, amănunte despre dependența de alcool: “Nu mă mai încânta nici succesul”

 

Ioana Ignat a oferit amănunte despre dependența de alcool cu care s-a confruntat ani la rândul. Artista a vorbit mai deschis ca niciodată despre viciul pe care l-a avut, dar și despre ce anume a făcut-o să renunțe la el.

Ioana Ignat este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi din țară, atât datorită talentului muzical pe care îl are, cât și grație frumuseții sale. Chiar și așa, se pare industria in care activează are minusurile ei, astfel că potrivit spuselor sale, din cauza anturajelor nepotrivite a devenit dependentă de alcool.

Ioana Ignat a vorbit pentru prima dată despre viciul pe care l-a dus pe umeri foarte mult timp, în cadrul unui podcast de pe YouTube.

”Nu mai luam nimic în serios, nu mă mai încânta nici succesul. Eu dacă am intrat într-o orchestră la 15 ani și cântam la evenimente, eram cea mai mică, restul aveau peste 30-40 de ani. Se bea mult acolo. După aceea, am luat-o și eu așa, ușor-ușor cu alcoolul. Abia ce mi-am revenit”, a spus Ioana Ignat.

Ioana Ignat s-a regăsit în alcool din cauza problemelor de natură profesională, dar și din cauza celor de natură personală, astfel că atunci când avea loc o decepție în viața ei, se refugia în băutură.

Și chiar dacă și-a propus de foarte multe ori să renunțe la alcool, întotdeauna se reapuca. Asta până într-o seară când a lasnat o piesă și a organizat o petrecere pe cinste, in cadrul căreia a băut cum o făcea de obicei. Alcool i-a cauzat o criză puternică de stomac, moment în care I s-a rugat lui Dumnezeu să o facă să nu mai consume, lucru care s-a întâmplat din 2018 pânâ în prezent.

”Într-o seară, când am avut lansare, pe 13 februarie 2018, eu deja mă lăsasem de vreo două săptămâni și la lansarea aia am zis tot așa, că nu beau, dar m-am luat cu anturajul și am avut o durere de stomac cumplită și am ajuns pe la cinci dimineața acasă, nu puteam să dorm, nici să plâng și m-am dus pe balcon la aer și mă rugam la Dumnezeu să-mi ia durerea, că nu mă mai ating și un an de zile nu m-am mai atins”, a adăugat Ioana Ignat.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest