Ioana Simion e pe cai mari. Toată lumea se întreba când urmează să aibă loc petrecerea de nuntă, însă soţia lui Ilie Năstase se focusează pe carieră. Şi are mare noroc din acest punct de vdere, pentru că soţul ei o sprinjină necondiţionat, şi scoate din buzunar sute de mii de euro pentru ca afacerea Ioanei să fie una înfloritoare.
articolul continua dupa recomandari
Bruneta are de gând să îşi deschidă o clinică medicală, şi nu orice fel de clinică, ci una cu tot felul de dotări, la cel mai înalt nivel. Alături de o prietenă, care este medic generalist, Ioana Simion a închiriat deja un spaţiu şi tot ce mai are de făcut este să aducă aparatura necesară şi personal. Acum ne dăm seama că drumurile pe care le tot făcea bruneta în Turcia nu erau numai pentru relaxare, ci în interes de afaceri.
Visul brunetei este pe cale să devină realitate, iar pentru fericirea soţiei, Ilie Năstase este dispus să facă orice, şi nici că se uită la bani. Clinica medicală se află într-o zonă extrem de bine cotată, iar bugetul pentru acestă investişie sate de câteva sute de mii de euro. Iar asta nu e tot. Dacă afacerea cu clinica va merge bine, Ioana şi prietena sa au în plan să construiască şi un spital la standarde occidentale.
"La începutul lunii decembrie am închiriat deja o vilă în zona Dorobanţi, vom aduce aparatura din America, însă va mai dura puţin până vom deschide pentru că ne ocupăm de acte", a declarat Ioana Simion pentru Click!
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc