Irina Loghin, reacţie acidă! Este foc şi pară, după ce s-a scris că a murit, din nou!

 

Irina Loghin este una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate interprete de muzică populară din România. Ani la rândul şi-a dedicat viaţa pentru a aduce bucurie în sufletele oamenilor, prin cântecul tradiţional, interpretat într-o manieră unică.Dar în ciuda acestui fapt, mulţi au fost cei care au dezamăgit-o profund pe Irina Loghin.

În urma cu câteva zile, în presă, s-a răspândit zvonul morţii acesteia, o informaţie total falsă şi nefondată. Nu este pentru prima dată când apar astfel de veşti eronate, care o au pe aceasta ca protagonistă, motiv pentru care artista a avut numai cuvinte grele de spus, şi pe buna dreptate.

Irina Loghin a fost contactată de reporterii Spynews.ro şi a mărturisit că este extrem de dezamăgită şi chiar plină de furie pe cei care împrăştie lucruri neadevărate. Mai mult de atât, artista a ţinut sa menţioneze că nu îşi doreşte nimic altceva decât linişt şi pace, pentru a se putea concentra pe cariera sa.

În cadrul conversaţiei telefonice, iniţiată de reporterii Spynews.ro, Irina Loghin a declarat că este sănătoasă, iar acum urmează un tratament la Techirghiol pentru a se menţine. După cum am menționat mai sus, nu este prima dată când sunt „aruncate” informaţii de genul în presă, motiv pentru care artista s-a obişnuit cu astfel de situaţii. Cu toate acestea, durerea că nu este respectată este imensă în sufletul acesteia.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest