Ispitele noului sezon “Insula Iubirii” au fost anunţate! Cine sunt cele care vor testa dragostea cuplurilor FOTO

 

Noul sezon al reality show-ului “Insula Iubirii” se anunţă a fi unul dintre cele mai picante sezoane, din câte au fost până acum. Va debuta pe 22 aprilie, de la ora 20:00, pe Antena 1. Dar până atunci, oferim noi informaţii despre ispitele sezonului 5, spre deliciul telespectatorilor.

În acest sezon, 12 ispite vor testa relaţiile cuplurilor, vor afla dacă există într-adevăr dragoste între parteneri sau este pur şi simplu, obişnuinţă. Şase dintre ispitele sezonului 5 sunt: Nicoleta Dragne, Irina Stroia, Mircea, Adrian Savin, Adrian Demetrian şi Ionuţ Gojman, potrivit a1.ro.

Pentru a treia oară prezentă în calitate de ispită, Nicoleta Dragne face mărturisiri incendiare despre noul sezon:

”Nu mi se pare atât de dificil să fii ispită. Depinde cum te pliezi pe caracterele celorlați. Mie mi-e ușor, mă pliez pe orice tip de persoană, fie că e serios, mai glumeț, mai supărat, orice. Eu cred că toate lucrurile care se întâmplă pe Insula Iubirii scot la iveală niște chestii cu care cuplurile vin de acasă. Sunt lucruri ascunse pe care nu le recunosc sau de care nu sunt conștienți. Nu cred că într-o lună ți-ai uitat și partenera, ești și îndrăgostit, vrei și 3 copii cu ispita, ți-ai uitat iubita”, spune Nicoleta.

Irina Stroia, pentru a doua oară pe insulă, după ce a făcut furori în sezonul 4 va fi una dintre cele mai fierbinţi ispite din cadrul show-ului. Deşi are 23 de ani, este extrem de matură, atuu prin care s-a făcut remarcată şi în sezonul anterior – desigur, pe lângă calităţile fizice pe care le posedă:

„Nu îmi place să mă laud, îmi place să demonstrez“, spune Irina.

Mircea, ispita ispitelor, a mărturisit că de data aceasta va fi mai atent şi că nu va mai exista Mircea omul, ci Mircea ispita. Admirat atât de fete, cât şi bărbaţi, telespectatorii aşteaptă cu nerăbdare să-l vadă din nou în acţiune:

”Mă mențin pe rolul meu de ispită. Nu mai sunt Mircea omul, sunt Mircea ispita. Îmi fac datoria mea. Mă cunosc foarte bine, eu nu cad foarte ușor în ispită.”, a spus Mircea.

Deşi nu a fost prea prezentă în episoadele sezonului trecut, Adrian Savin susţine că “Insula Iubirii” este o lecţie de viaţă pentru el, iar rolul de ispită îi vine extrem de bine.

”Rolul de ispită te motivează, te face să-ți descoperi abilitățile. Am învățat că nu trebuie să te mulțumești cu puțin și că viața merge mai departe. Dacă persoana potrivită nu este lângă tine, oricând poți găsi pe altcineva", a mărturisit Adrian Savin.

O ispită nouă este Adrian Demetrian, care mărturiseşte că are o atenţie imensă pentru detalii. A fost plecat în Anglia, dar în spaţiul românesc este cunoscut pentru colaborarea cu Andreea Bălan, în videoclipul piesei “Aparenţa”.

”Am o personalitate cu tendințe înspre romantism, creativitate, sunt sociabil și foarte atent la detalii… mai ales în ceea ce privește sexul opus”, a spus Adrian Demetrian.

Cea mai aşteptată ispită a sezonului este Ionuţ Gojman, care a fost concurent în sezonul 4 al Insulei şi fost iubit al Mirelei Baniaş. Prezenţa lui în calitate de ispită, a stârnit numeroase controverse, telespectatorii aşteptând cu sufletul la gură, să îl vadă în noua ipostază.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest