Puțini știu ce a fost în ultima perioadă în sufletul gimnastei, atunci când era pe bârnă ori la sol la marile concursuri în care a reprezentat România.
articolul continua dupa recomandari
Larisa Iordache a acordat un interviu exclusiv pentru Antena Stars, în care a povestit clipele cumplite prin care a trecut în ultima perioadă. Gimnasta și-a adunat toate puterile și a vorbit despre mama sa, care a pierdut în această vară lupta cu cancerul.
Sportiva care a reprezentat mereu cu mândrie România a povestit cum a aflat despre boala de care suferea mama sa. Larisa a declarat, totodată, că medicii i-au spus atunci că mama sa mai are doar șase luni de trăit, astfel că gimnasta se aștepta din moment în moment ca cea care i-a dat viață să se stingă.
„Anul trecut când a început pandemia am aflat de boala mamei. A avut cancer. Se pare că am ajuns la spital prea târziu. Când a început anul pentru a mă califica și eu pentru Jocurile Olimpice, am aflat practic că avea foarte mari dureri și am mers la spital. Medicii de atunci au fost foarte realiști cu noi, cu mine și cu fratele meu, și ne-au zis că mai bine decât să o ținem noi șase luni aici, mai bine vă bucați voi șase luni acasă. A fost foarte greu de realizat și de digerat că momentul va veni cândva. Am căutat tot felul de medici. Ea îți dorea foarte mult să trăiască.”, a declarat Larisa Iordache la Antena Stars.
Pe parcursul interviului, chipul Larisei Iordache s-a înnecat în lacrimi. Gimnasta și-a adunat forțele și a continuat să povestească cel mai greu moment prin care a trecut în ultima vreme: „Îmi place să vorbesc despre ea. Îmi aduce aminte cât de puternică a fost. A încercat tot timpul să lupte, să nu-i fie frică de ce i se întâmplă”.
Larisa Iordache a fost prinsă între concursuri atunci când s-a întâmplat nefericitul eveniment din viața ei: „Boala a avansat ușor, ușor. Semnelele erau destul de clare până în momentul în care eu am venit acasă de la Europene, m-am calificat. Am avut destul de puține momente cu ea pentru că deja nu mai putea să vorbească foarte mult. Se bucura de fiecare vizită pe care i-o făceam, atât eu, cât și fratele meu, și cumnata mea. S-a întâmplat. Eu în săptămâna aceea trebuia să plec la concurs. Am fost anunțați de medici că este în ultima fază și nu mai au ce să-I facă. Mi-am dat seama că trebuie să trăim realitatea, că nu avem altceva de făcut. Ne-am realizat cât de greu este, probabil din acest motiv sunt și așa de afectată acum”.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc