Mama Deliei, dezvăluiri incredibile despre copilăria artistei: „Noi nu am avut bani. A fost groaznic”

 

Mama Deliei a oferit un interviu exclusiv pentru Antena Stars, în care a făcut dezvăluiri incredibile despre cum s-a desfășurat copilăria artistei și a surorii sale, Oana.

Deși acum este una dintre cel mai bine cotate artiste din România, Delia a avut o copilărie grea! Cu lacrimi în ochi, Gina Matache a dezvăluit că artista a preluat mare parte din atribuțiile ei ca mamă, atunci când a născut-o pe Oana.

„Era groaznic pentru că eram foarte tânără, la Delia. Pentru că la Oana m-a ajutat Delia. Delia mi-a preluat din trei sferturi din sarcini. Aveam și serviciu, iar doi ani mergeam și la seral. O duceam pe Delia la creșă, săptămânal.”, a spus Gina Matache.

În cadrul aceluiași interviu, Gina Matache a mărturisit că din punct de vedere financiar au avut de depășit niște obstacole foarte grele, însă cu răbdare și cu sacrificii au reușit să treacă și peste ele, iar acum recuperează timpul pierdut cu cei doi nepoți pe care îi are.

„După aia mă duceam la serviciu. Lucram la o alimentară, unde căram, puneam marfă la raft. Du-te acasă, fă de mâncare pentru 2-3 zile. Trăgeam dintr-o ciorbă mult. A fost greu, iar acum am ocazia să mă bucur și eu de cei mici.  Pe vremea aia nu prea era Moș Crăciun și îl făceam mai pe ascuns. Primii ani le luam niște dulciuri. Noi nu am avut bani. Tot ce investeam, băgam în casă. Ciorba o mâncam în pat”, a mai spus Gina Matache.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest