Creatorul de moda, Răzvan Ciobanu a trecut în nefiinţă în a doua zi de Paşte, într-un accident rutier teribil. Astăzi a fost condus pe ultimul drum de prieteni şi familie. Cătălin Botezatu s-a numărat printre cei care au regretat pierderea designerului.
articolul continua dupa recomandari
Răzvan Ciobanu a murit în a doua zi de Paşte, în urma unui grav accident rutier care a avut loc în localitatea Săcele. Cauza morţii lui a fost o anemie acută, ca urmare a unui politraumatism cu ruptură de aortă cu hemoragie internă, ce a mai asociat ruptură pulmonară, hepatică și de coloană toracală.
„Suntem sortiţi pieirii şi cu toţii greşim. De aceea, în aceste momente grele, rugăm pe toată lumea să respecte durerea familiei, a celor care l-au iubit foarte tare şi, nu în ultimul rând, a prietenilor. Pentru noi, Răzvan Ciobanu rămâne acel copil minunat, cu suflet minunat, declarat la începutul carierei sale copilul minune al modei româneşti - un copil care prin creativitatea sa a demonstrat că este bun. Ne pare rău că ne despărţim astfel de el atât de devreme. Răzvan, te iubim, drum lin, somn lin şi fie ca ce se va întâmpla de acum încolo să fie luminat! Dumnezeu să te ierte”, a declarat Cătălin Botezatu, la înmormântarea lui Răzvan Ciobanu.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc