Mihai Trăistariu a ajuns la sapă de lemn! Este obligat să vândă tot ce are pentru a supraviețui: “Sunt în prag de depresie”/ VIDEO

 

Mihai Trăistariu nu trece deloc prin cea mai roz perioadă a vieții sale. Din cauza restricțiilor și măsurilor de siguranță luate în contextul pandemiei de coronavirus, toate evenimentele pe care trebuia să le onoreze au fost anulate, astfel afectându-l grav financiar. Artistul a dezvăluit că a ajuns la sapă de lemn, iar pentru a supraviețui este nevoit să vândă tot ce are.

Mihai Trăistariu se numără printre artiștii pe care pandemia de coronavirus i-a adus aproape la sapă de lemn. Artistul, în cadrul unui interviu exclusiv pentru Antena Stars, a mărturisit că nu se aștepta să treacă vreodată printr-o situație de așa natură.

„Eu mi-am vândut un apartament, chiar nu vreau să îmi vând mașina ca să am ce mânca. S-a ajuns pea departe! În viața mea nu am trăit ce trăiesc acum! Recunosc cinstit că sunt în prag de depresie. Am ajuns într-un punct în care nu m-am imaginat vreodată. A trecut aproape un an și ceva de când s-a declanșat pandemia, iar noi, artiștii, suntem lăsați pe ultimul loc. Noi suntem firi mai sensibile și dacă Horeca a protestat, noi am rămas așa uitați de lume. Mie îmi este extrem de greu.”, a spus Mihai Trăistariu la Antena Stars.

Din cauza situației financiare precare, Mihai Trăistariu a fost nevoit sa își vândă unul dintre apartamentele de la mare.

„Ajung să câștig un bănuț foarte mic și puțin și să-l drămuiesc cum în viața mea nu am făcut. Nu mi-am cumpărat haine de un an, nu am mai făcut nimic, nu ies la terase că nu pot să cheltui bani că nu am de unde. Am ajuns într-un punct în care nu m-am imaginat vreodată. Eu, ca artist, am făcut atâta istorie pentru muzica românească”, a spus Mihai Trăistariu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest