Dana Rogoz urmează să devină mămică pentru a doua oară şi nici că putea fi mai fericită! Doar că bucuria ei a fost umbrită de un gând pe care şi l-a exprimat în scris, pe pagina sa personală. Vedeta a mărturisit că este posibil să nu aibă pe nimeni alături, atunci când va naşte.
articolul continua dupa recomandari
Dana Rogoz trece, cu siguranţă, prin una dintre cele mai frumoase perioade ale vieţii sale. Iar pentru că are experienţa primei sarcini, vedeta are grijă să meargă în mod regulat la doctor şi să verifice starea copilaşului. Pe contul său de instagram, artista a mărturisit că ultima consulaţie i-a cam luat zâmbetul de pe buze. Motivul?
Celebra actriţă le-a mărturisit admiratorilor săi că doctorul i-a tranmis că este posibil ca partenerul de viaţă să nu o poată asista în timpul naşterii, fiind posibil să o vadă abia după externarea din spital.
„Azi am fost la control și fetița e bine, sănătoasă. În același timp, tot azi, m-a lovit vestea că Radu ar putea să nu fie alături de mine la naștere și că și-ar întâlni fetița abia la externarea din spital. Că nu aș avea vizitatori. Că aș fi singură. Știu că nu poți să prevezi o mulțime de lucruri ce țin de o naștere și că poate că greșesc că deja o compar cu prima experiență avută, dar în același timp, sunt prea multe necunoscute în acest moment ca să zic că pot sta perfect liniștită.... Mai sunt mame care urmează să nască în curând și care au aceleași gânduri?”, a scris Dana Rogoz pe contul său de Instagram.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc