Deși acum se poate considera un bărbat împlinit grație familiei perfecte pe care și-a întemeiat-o alături de Deea, Dinu Maxer a recunoscut că ani buni nici nu a vrut să audă de căsătorie și de copii. Iar motivul care stătea la baza deciziei lui este unul de-a dreptul cutremurător.
articolul continua dupa recomandari
În cadrul emisiunii „Cea mai tare din parcare” de la Antena Stars, Dinu Maxer a făcut dezvăluiri șocante din intimitatea vieții sale. Artistul a mărturisit că o perioadă destul de lungă din viața lui a refuzat până și gândul să își întemeieze o familie, iar asta atât din cauza divorțului părintilor lui care l-a destabilizat emoțional, cât și din cauza decesului fratelui său.
Potrivit spuselor sale, fratele lui a murit în urma unui accident terifiant care a avut loc în Capitală, eveniment care l-a marcat profund și care l-a făcut să nu își dorească niciodată copii, fiind martor la durerea prin care a trecut părinții săi din cauza pierderii fiului lor.
„Niciodată nu m-am gândit să îmi întemeiez o familie și chiar am refuzat complet să am copii. Am avut un exemplu negativ în divorțul părinților mei. Și a mai fost și un deces dureros în familie, un frate de-al meu a fost călcat de tramvai și această suferință dublă pe mine m-a făcut să decid că nu o să am niciodată o familie. Și a îngropat undeva foarte adânc sentimentul patern. A trebuit să treacă mulți ani ca să mă vindec.”, a spus Dinu Maxer.
Deși a fost protagonistul multor povești de dragoste, niciuna dintre partenerele sale nu a reușit să îl convinga să facă pasul cel mare, până la Deea, pe care a numit-o „medicamentul său”.
Artistul a dezvăluit că soția sa a reușit să îl facă să își dorească o familie alături de ea, prin modul ei de a fi și prin căldura pe care i-a oferit-o de-a lungul relației. Astfel că acum cei doi sunt părinții a doi copii minunați, alături de care formează una dintre cele mai frumoase familii din showbiz.
„Medicamentul se numește Deea Maxer. Ea a reușit să mi-i doresc, nu mi i-a impus. Sunt un om care până la 47 de ani nu a avut niciodată șef. Deea a înțeles că dacă nu urmează o cale firească și forțează lucrurile nu se va putea. Vreau să fac lucrurile atunci când îmi doresc și când îmi plac. Eu sunt un tată full time.”, a mai spus Dinu Maxer.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc