Ozana Barabancea a avut parte de o transformare uluitoare! Vedeta a slăbit drastic, reuşind să uimească pe toată lumea, cu realizările personale. Faimoasa artistă a decis să îsi schimbe stilul de viaţă, iar de la 128 de kilograme, da, da, aţi citit bine, a ajuns să arate demenţial.
articolul continua dupa recomandari
Pentru că perioada sărbătorilor de iarnă este cunoscută pentru consumul exagerat al bucatelor grase, dar de-a dreptul delicioase, toată lumea se aşteaptă de la Ozana Barabancea să repecte lista de alimente cu care a reuşit să se menţină, de când a avut parte de marea transformare!
Dar lucrurile nu stau deloc aşa! Vedeta a mărturisit pentru libertatea.ro că nu se abţine de la absolut nimic şi gustă din fiecare preparat tradiţional românesc, câte puţin. Ozana Barbancea este de părere că trebuie să ştii să dozezi, pentru că „doar nu trăim ca să mâncăm”, după a precizat chiar artista.
„De ce aș înlocui bunătățile tradiționale, care sunt atât de gustoase, atât de savuroase? Au gust și miros specifice și tradiția este sacră la noi, la români. (...) Rezist oricăror provocări. Important e să îmi impun disciplină în gânduri și în atitudine.” a spus Ozana Barabancea pentru libertatea.ro
În cadrul aceluiaşi interviu, vedeta a vorbit şi despre ce anume reprezintă pentru ea sărbătorile de iarnă. Ozana Barabancea a mărturisit că cel mai frumos tablou pe care îl are iarna este atunci când afară ninge, iar totul este acoperit de neaua strălucitoare, în timp ce ascultă şi priveşte focul cum arde în sobă.
„Ador să ascult lemnul cum trosnește. Contemplu acest tablou animat și meditez la filozofia existențială, fac un bilanț al tuturor bucuriilor din viața mea, îi iert pe cei care mi-au greșit, dar promit să îi evit pe viitor! Ador iarna, cu frigul ei cu tot, pentru că am atât de multă caldură în suflet, încât topesc și ghețarii singuratici din ocean!” a mai spus vedeta pentru sursa citată.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc