O artistă celebră de la noi, în pragul disperării, după ce părinții și soțul ei au murit: „Am pierdut și vreo 40.000 de euro”

 
+3 click pentru
galerie

O artistă celebră din România a trecut prin clipe cumplite, după ce în cursul a trei ani, ambii părinți și soțul ei au murit! Iar pentru că un rău nu vine niciodată singur, tot în aceeași perioadă, interpreta de muzică lăutărească a pierdut și 40.000 de euro, după ce banca în care își ținea banii a falimentat.

Mioara Lincan, căci despre ea este vorba, s-a confruntat cu o depresie cruntă, după ce mama și tatăl ei au murit. La scurtă perioadă după, și partenerul ei de viață s-a stins, lucru care a adâncit-o în depresie.

În cadrul interviului exclusiv pentru Antena Stars, interpreta de muzică lăutărească a dezvăluit că perioada din 2003 până în 2006 a fost una extrem de grea, mai ales că după cele trei morți a pierdut și o sumă considerabilă de bani.

''Am avut momente când am vut să renunț. În 2003 am venit din America, la o săptămână a murit mama. La un an de zile a murit soțul meu, iar peste un an a murit tata. Am făcut o depresie, nu știu ce s-a întâmplat cu mine, am ajuns și la spital, am fost foarte bolnăvioară. Ajunsesem să stau în casă și nu mai voiam să vorbesc cu nimeni. La bancă am pierdut vreo 40.0000 de euro din cauză că a falimentat banca. Pentru mine și asta a fost o supărare foarte mare'', a spus Mioara Lincan la Antena Stars.

Pentru că lucrurile nu păreau a se rezolva de la sine, Mioara Lincan a recunoscut că a apelat la ajutor specializat pentru că depresia își punea amprenta din ce în ce mai mult pe psihicul ei. Din fericire, interpreta de muzică lăutărească a reușit sa treacă peste perioada neagră a vieții sale, iar acum se bucură de faptul că este sănătoasă la vârsta înaintată pe care o are.

''Am ajuns la Spitalul 9, plângeam tot timpul. Am mers la spital cu voia mea, voiam să merg să mă tratez. Mă deranjau și copiii, totul mi se părea negru. Nu mai erau nunți, eveniment, învățată să câștig bani și dintr-o dată să devii așa nu e prea bine. Mă simțeam singură. Dumnezeu a avut milă de mine și m-a pus pe picioare. Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că la vârsta pe care o am mă ține vocea. Merg pe picioare, sunt activă și asta este cea mai mare bucurie că mă ține Dumnezeu bine'', a spus Mioara Lincan.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest