Este cunoscut faptul că Oana Roman și tatăl ei, fostul premier, Petre Roman au avut o relație defectuoasă, însă chiar și așa, ultimele dezvăluiri din copilărie făcute de vedetă au luat prin surprindere pe toată lumea.
articolul continua dupa recomandari
Deși invidiată de mică pentru bunăstarea financiară pe care o avea grație meseriilor părinților ei, Oana Roman nu a avut deloc o copilărie fericită. În cadrul unui interviu acordat lui Mihai Morar pe YouTube, vedeta a mărturisit că a suferit enorm în momentul în care tatăl ei s-a înstrăinat definitiv de ea, din cauza poziției de prim-ministru pe care o ocupa la vremea aceea.
Totodată, departe de Oana Roman a stat și mama ei, Mioara, care trebuia să se ocupe cu probleme administrative care țineau de stat, astfel că vedeta a fost grav afectată de faptul că părinții ei nu mai aveau timp să stea cu ea.
''Mulți ani am crezut că nu am dreptul să-i reproșez pentru că totul a fost pentru un scop mai presus de noi, dar în adâncul sufletului meu tot timpul i-am reproșat că a pus pe primul plan țara și nu pe mine, așa cum o făcuse până în acel moment. Eu, dintr-o prioritate, am devenit cantitate neglijabilă. Nu s-a mai schimbat niciodată nimic. El nu s-a mai concentrat la nimic altceva din acel moment decât la politică. La un moment dat nu am mai putut, iar mama m-a găsit urlând la propriu. Le-am spus că dacă nu fac ceva o să mă piardă. Singura modalitate prin care eu am reușit să mă vindec a fost să merg să-mi iau un câine. Am zis că dacă nu sunteți voi, să am și eu un suflet lângă mine'', a spus Oana Roman.
Mai sinceră ca niciodată, Oana Roman a mărturisit că a trecut printr-o depresie profundă, încă de la vârsta de 13 ani, din cauza înstrăinării părinților ei, simțindu-se un copil lipsit de afecțiune și de atenție din partea celor care i-au dat viață.
''M-a afectat, pentru că m-a aruncat într-o depresie profundă, acută și gravă, de niște proporții greu de imaginat. La 13 ani jumătate nu înțelegi ce trebuie să faci cu o depresie acută. Greu am înțeles. Eu îmi doream să se termine, să ne întoarcem înapoi, să se întâmple ca și cum nu ar fi fost. Acesta era gândul meu zi de zi, eu nu voiam să fiu acolo. În casă nu vorbea nimeni cu mine, tata nu a venit acasă vreo două luni, al a dormit la Guvern, venea poate jumătate de zi sau o noapte. Mama stătea mult cu el la Guvern, prioritatea lor din acel moment a fost să salveze țara. Mama se ocupa de partea socială, ei erau ocupați'', a mai spus Oana Roman în interviul acordat lui Mihai Morar.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc