Oana Roman și Marius Elisei, din nou, împreună! Cum au fost surprinşi cei doi în cadrul unui eveniment privat/ VIDEO

 
+3 click pentru
galerie

Oana Roman şi Marius Elisei nu pot sta departe unul de celălalt, iar noi avem dovada! După ce au decis să stea separaţi o scurtă perioadă, din cauza neînţelegerilor, iată că acum, s-au afişat împreună la un eveniment privat, de parcă nimic negativ nu s-ar fi întâmplat între ei.

Oana Roman şi Marius Elisei s-au hotărât să mai dea o şansă căsniciei lor, atât de dragul fiicei lor Izabela, cât şi sentimentelor pe care şi le poartă. Astfel încât, la nunta la care au fost prezenţi, cei doi s-au arătat destul de apropiaţi şi fericiţi unul lângă celălalt. Desigur că gesturile pline de tandreţe, care denotau faptul că încă se iubesc, nu au lipsit, iar Oana Roman a avut grijă ca toată lumea să vadă acest lucru.

Vedeta a postat o serie de filmuleţe pe internet, în care se ţinea de mână cu soţul său. Şi nu doar atât! Cei doi purtau verighetele, iar ăsta este cel mai concret detaliu care dovedeşte că s-au reîmpăcat şi că le este bine împreună.

Chiar dacă nu au avut parte de cea mai uşoară perioadă, Oana Roman şi Marius Elisei au dovedit că dacă există dragoste, se poate trece peste orice impediment. Au fost date uitării cuvintele scrise, în urmă cu câteva săptămâni, atunci când vedeta anunţa separarea de partenerul de viaţă.

"Ne-am gândit fiecare ce avem de făcut şi pe ce drum vrem să mergem şi încercam amândoi, fiecare separat, dar şi împreuna, să fim o familie. Nu vreau să vorbesc despre asta, am evitat să vb despre asta şi nici nu am să o fac de acum încolo", spunea Oana Roman, în urmă cu ceva timp. 

Ce să mai! Iubirea învinge tot, iar Oana Roman şi Marius Elisei reprezintă cel mai bun exemplu! După ce s-au împăcat şi s-au despărţit de câteva ori, cei doi s-au convins că nu pot trăi unul fără altul, aşa că acum sunt, din nou, protagoniştii unei frumoase poveşti de dragoste.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest