Povestea de viață dramatică a lui Gabi Luncă! Primul copil i-a murit chiar în ziua în care a fost botezat

 

De cele mai multe ori, viața bate filmul! Iar povestea de viață a lui Gabi Luncă pare a fi scenariul unei drame. Cunoscuta interpretă de muzică lăutărească a trecut prin momente cumplite atunci când primul copil i-a murit chiar în ziua în care a fost botezat.

Gabi Luncă a avut mari probleme de sănătate! Celebra cântăreață a fost diagnosticată cu cancer la sân și a fost nevoită să urmeze chimioterapie și foarte multe tratamente, în lupta cu boala cruntă. Însă datorită credinței profunde în Dumnezeu, interpreta nu și-a pierdut niciodată speranța și a știut că va trece bine peste cumpănă.

”Chiar m-a lovit tare această ştire. Eu am plecat de sâmbătă în Germania, invitată la o nuntă, cu formaţii. Am intrat în 80 de ani şi sper că de sărbători unde mă orientez. Nu am nimic! După ce moare omul, degeaba îl face mare. Când Dumnezeu vindecă, omul nu mai are nicio putere. În trecut am fost bolnavă, acum sunt sănătoasă. Cred că Dumnezeu a fost mâna şi El m-a vindecat. Sigur că suntem oameni cu slăbiciuni, dar eu rămân pe credinţă”, a spus Gabi Luncă, la Antena Stars.

Una dintre cele mai mari drame pe care le-a avut în viață a fost în momentul în care primul copil a murit la numai două luni de la naștere, fiind diagnosticată cu encefalită. Tragedia a avut loc chiar în ziua în care a fost botezată, iar la ani distanță, Gabi Luncă a mărturisit că pierderea ei a fost pedeapsa dată de Divinitate, pentru că nu și-a respectat promisiunea de a se pocăi, dacă va rămâne însărcinată.

”Era neagră la faţă, cum e pământul, era desfigurată. A murit pentru că n-am putut să-mi ţin jurământul făcut”, a povestit artista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest