Primele declarații ale campioanei mondiale la gimnastică aerobică: ”Nu poți câștiga o medalie de unul singur”

 

Gimnasta constănțeană Oana Corina Constantin a cucerit medalia de aur la individual feminin în cadrul Campionatelor Mondiale de Gimnastică Aerobică de la Incheon (Coreea de Sud).

Oana a luat cel mai mare punctaj și le-a întrecut pe Yu Yangyang (China) și Aurelie Joly (Franța), medaliate cu argint, respectiv bronz. De asemenea, echipa României a reușit să obțină medalia de argint în cadrul aceluiași campionat.

Astăzi, echipa României a revenit în țară trimfătoare, iar reporterul Antena Stars a reușit să vorbească chiar cu campioana mondială:

”Eu am plecat de acasă hotărâtă să lupt pentru aur, acum doi ani am reușit să câștig doar argintul și am vrut să câștig aurul. Antrenament și de dimineață, și seară, depinde cum mergeau lucrurile. De ani de zile mă antrenez. Rivala numărul 1 a fost concurenta din China, cu care eu nu m-am mai întâlnit. M-am concentrat foarte mult ca să fac un punctaj și mai mare. Sunt mulți oameni care m-au susținut. E o armată de lume în spatele meu, nu poși câștiga o medalie de unul singur. Am venit mai puternică și mai motivată. Sper ca pe viitor gimnatica să fie mult mai mediatizată. Sunt toți susținătorii, toată lumea a venit”, a spus Oana.

Ea a dezvăluit și ce va face mai departe.

”Momentan îmi iau o pauză, îmi voi aduna gândurile și m,ă voi hotărî care va fi următorul meu scop.”, a mai spus campioana.

V.M


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest