Scandalul dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană a reînceput: “Nu sunt primită la școala copiilor, pentru că nu vrea el”/ VIDEO

 

S-a repornit scandalul de proporții dintrre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană! Celebra jurnalistă a ajuns la limita disperării, din cauza atitudinii fostului soț, care nu își dorește să îngroape securea războiului cu aceasta, indiferent de încercările pe care le-a tot făcut.

Adriana Bahmuțeanu a intrat în direct, la Star Magazine de la Antena Stars, unde a mărturisit că a ajuns la capătul puterilor. Potrivit spuselor ei, nu se poate bucura de o vacanță liniștită alături de cei doi copii ai săi, iar asta atât din cauza programului școlar pe care băieții îl au și care se suprapune cu programul impus de instanță, cât și din cauza lui Silviu Prigoană care nu vrea să o ajute să poată merge într-un sejur cu cei mici.

“Niciodată nu ne-am judecat pe custodie, este custodie comună. Noi ne-am judecat pe domiciliul copiilor. Cu 2 copii aproape adolescenți, aflați la pubertate, pot sta unde își doresc și să facă ce își doresc. M-am gândit că este foarte ok să aibă o relație bună cu tatăl lor, am remediat relația cu ajutorul Protecției Copilului, ca să facem relația să funcționeze.

Au lucrat atât de bine încât copiii stau la tată, iar eu nu îi mai văd atât de des precum mi-aș dori. (…) Instanța a decis ca primele 3 săptămâni de vacanță sa le petrec cu copiii, iar restul să le petreacă cu tatăl lor. Dar ei în astea 3 săptămâni sunt la școală, perioadă în care mie îmi expiră timpul pe care l-aș putea petrece cu ei.”, a spus Adriana Bahmuțeanu.

Mai mult decât atât, Adriana Bahmuțeanu a mărturisit că are interzis la școala privată în care copiii ei învață, din cauza “sforilor trase” de fostul soț pentru a nu-i permite accesul în interiorul instituției.

“Nu i-am văzut deloc. Fostul meu soț care a rămas blocat într-o anumită etapă și nu acceptă. Eu nu am acces la acea școală. Le-am făcut notificări. Eu am preferat să închid scandalul ca să nu le fac rău copiilor, pentru că sunt plictisiți de judecător. Nu îmi pot vedea copiii pentru că fostul soț încă îmi face șicane: zice că sunt la școală și că nu poate să mi-I dea, la școala privată nu mă primesc pentru că nu vrea el. Eu stau la poarta școlii și nu mă primește nimeni. Am primit un raport. I-am amenințat cu datul în judecată, dar autoritățile dorm. Protecția copilului nu mă ajută cu nimic.”, a mai spus vedeta la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest