Clipe de coşmar pentru un cântăreţ de la noi. Acesta a fost agresat fizic în faţa unui club de noapte din Timişoara. Cei care au fost martori, au relatat că motivul bătăii a fost o răzbunare pe artist, după ce cântase pentru o grupare rivală.
articolul continua dupa recomandari
Costi de la Timişoara a fost bătut măr, exact în ziua în care a susţinut un concert. Se pare că acesta a fost întâmpinat de nişte indivizi, care i-ar fi reproşat că a cântat pentru o grupare rivală. Până să apuce să explice ceva, artistul a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele de către aceştia.
„Din păcate, cea mai mare parte a informațiilor pe care le aveți sunt reale. Nu am ce să vă spun... Ce să discutăm?... Ar trebui să-i întrebați pe lăutari prin ce trec seară de seară și cum ajung să trăiască cu frică la concerte. Să-i întrebați ce simt atunci când pleacă seara și își sărută nevestele și copiii, spunându-le că se vor întoarce bine deși știu că poate e o minciună. Eu nu îmi doresc altceva decât să-mi cresc fetița, adică să fiu apt de a fi un prăinte bun pentru fiica mea. Să îmi cresc fetița, atât îmi doresc acum, nimic altceva.
Sunt prea mulți lăutari care au luat bătaie, ar trebui să ieșim toți și să vorbim despre chestia asta. Trăim în secolul XXI dar avem mentalități de Evul Mediu. Trebuie să facem front comun și să vorbim deschis despre asta. Nu contează ce am pățit eu aseară, problema este că data viitoare poate fi mai rău. Eu și colegii mei ar trebui să avem curaj, să vorbim public și să încercăm să schimbăm ceva”, a spus Costi de la Timișoara, pentru wowbiz.ro.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc