Unde se vor muta Melania și Donald Trump, dacă vor pleca de la Casa Albă: „Ea vrea doar să ajungă acasă”

 

Dacă Donald Trump va pierde în defavoarea lui Joe Biden, la alegerile prezidențiale, atunci acesta și soția sa, Melania vor trebui să plece din Casa Albă. Presa internațională scrie că actualul cuplu prezidențial deja ar fi început demersurile pentru schimbarea locuinței.

Surse apropiate Primei Doamne au dezvăluit că Melania Trump vrea să se întoarcă în Mar-a-Lago, din Palm Beach, Florida și deja a început să pregătească totul în acest sens. Mai mult decât atât, se pare a trimis câteva bunuri către reședința din Palm Beach, fiind sigură că soțul ei nu mai are nicio șansă să câștige alegerile prezidențiale.

O altă sursă apropiată cuplului prezidențial a declarat că fiul lor, Barron, de 14 ani, își va închieia anul școlar în Florida, actualmente fiind elev în clasa a IX-a.

„Au căutat peste tot în Palm Beach și în Broward și se vor decide în curând', a declarat o sursă pentru Page Six.

Melania Trump se gândește serios la o construire a imaginii sale după pierderea titlului de Primă Doamnă și ar vrea să scrie o carte despre istoria ospitalității de la Casa Albă.  

Melania și Donald Trump divorțează?

Încă de când Donald Trump a devenit Președintele SUA, surse apropiate lui au dezvăluit că Melania nu este fericită alături de acesta, însă nu l-a putut părăsi de teama de a nu fi pedepsită.

Acum când cei doi se află la un pas de a pleca din Casa Albă, au reieșit la supravață zvonurile conform cărora Melania Trump numără secundele până la divorțul de soțul ei.

„Dacă Melania ar fi încercat umilința supremă, părăsindu-l în timp ce el era încă în funcție, Trump ar fi găsit o modalitate de a o pedepsi', a spus scriitoarea Omarosa Manigault Newman, care a fost asistenta politică a lui Trump.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest