Vedetă din România, victima unui malpraxis: „Două eșecuri din cauza cărora am fost dărâmată fizic și psihic”

 
+3 click pentru
galerie

O vedetă din România a fost victima unui malpraxis, de pe urma căruia a suferit extrem de mult. Celebritatea ne-a dezvăluit că trauma prin care a trecut i-a lăsat răni adânci atât fizice, cât și de natură psihologică.

Iasmina Halas a trecut prin momente cumplite! Pentru că și-a dorit un bust impresionant, blondina a apelat la serviciile unei clinici, unde a întâlnit un medic care i-a făcut două intervenții de implanturi mamare total nereușite, în urma cărora a avut de suferit.

„Am picat într-o foarte mare depresie. Nici nu am crezut că îmi mai revin! N-am mai avut curaj! Încă mă gândeam înainte de operație dacă să mă duc sau nu. Aveam operația joia trecută și am reprogramat-o, marți. N-am avut curaj să mă duc joi. A fost nevoie să mai stau, să mă pregătesc psihic și să îmi fac curaj să mă duc”, a spus Iasmina Halas pentru „Antena Stars”.

Din cauza durerilor pe care le-a avut, Iasmina Halas a avut nevoie de o a treia intervenție la nivelul sânilor, intervenție de care s-a temut extrem de tare, date fiind antecedentele. Dar cum „a treia oară este cu noroc”, operația a fost un real succes, iar acum blondina se bucură de un bust impresionant, așa cum și-a dorit.

„După două eșecuri în care am fost dărâmată atât fizic cât și psihic. După operația asta mă simt foarte foarte bine! Nu am dureri și efectiv nu se compară cu ce am trăit până acum. Ieri, după ce m-am trezit din operație am plecat din spital, am luat medicamentele care au fost recomandate și azi-noapte am dormit chiar bine, mă simt de parcă nu aș fi ieșit dintr-o operație atât de grea, pentru că ei practic m-au reparat, nu a fost o operație simplă așa cum ar fi trebuit să fie prima sau măcar a doua. A doua operație a durat în jur de șase ore, iar ultima trei ore. M-am trezit foarte repede după anestezie, am mai adormit puțin după”, a adăugat vedeta.

În final, Iasmina Halas a explicat că în intervenția chirurgicală nu a fost de un simplu implant, ci de o reconstrucție totală a sânilor. Iar dacă înainte era o împătimită a operațiilor estetice, de data aceasta, blondina a recunoscut că se gândește de două ori înainte să mai treacă pragul medicului estetician.

„Da, reconstrucție totală a sânului. Eu nu mi-am schimbat implanturile. În viitor, dacă voi vrea, deși nu mai am curaj să fac vreo operație, oricât de mult mi-ar fi plăcut mie operațiile estetice, nu mai am curaj, dar dacă în viitor voi vrea să schimb mărimea, va fi mai simplu că va fi doar o mărire de sân. Acum a trebuit să scoată cicatricile, să scoată partea necrozată, să repună mamelonul, să mai scoată din piele”, a mai declarat blondina.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest