Viorel Lis şi-a făcut testamentul! Ce avere are fostul edil al Capitalei: „O să mor cu sufletul împăcat”

 

Chiar dacă se simte mai bine, după gravele probleme de sănătate cu care s-a confruntat, Viorel Lis şi-a făcut deja testamentul. Din fericire, pentru că starea se sănătate este mai bună, fostul edil al Capitalei şi-a făcut apariţia la un eveniment monden, desigur, însoţit de partenera de viaţă, Oana Lis.

Viorel Lis şi Oana Lis formează unul dintre cele mai mediatizate cupluri ale României, având extrem de mulţi admiratori, care îi apreciază pentru modul în care se comportă unul cu celălalt, cât şi a sentimentelor pe care şi le poartă. Fostul edil al Capitalei a vorbit despre relația pe care o are cu Oana Lis, cât şi despre averea de care dispune.

În ciuda faptului, că foarte multă lume are impresia că pe Viorel şi Oana Lis îi dau banii din casă, adevărul este cu totul altul. Fostul edil al Capitalei are pensia, nici mai mult, nici mai puţin de 3. 700 de lei. Din testamentul acestuia mai fac parte un apartament pe care i l-a făcut cadou Oanei şi în plus, mai deține şi o moştenire de la ţară.

"Trăiesc cu o pensie de 37 de milioane pe lună. Am avut un apartament pe care i l-am dat Oanei. Tot ceea ce am este o moştenire de la ţară, averea mea", a spus Viorel Lis, potrivit Antena Stars.

Amănunte din mariajul cu Oana Lis

În urmă cu ceva timp, Viorel Lis a mărturisit că mariajul de 20 de ani a fost unul extrem de frumos, chiar dacă în multe situaţii, a fost nevoit să lase de la el, pentru a evita conflictele tipice căsniciilor. „Într-o căsătorie trebuie să lase și unul și altul mult, să nu conteze numai părerea unuia, să țină cont și de părerea celuilalt. Uite așa am lăsat eu 20 de ani! Eu cred că eu las mai mult. Când ești mai tânăr, ești mai ambițios, nu-ți place să te cerți. Acum, la vârsta mea, ne înțelegem excelent. Oana s-a obișnuit după mine, duce viața unui pensionar” a mai spus Viorel Lis.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest