Astăzi este ziua decisivă pentru Mario Iorgulescu! După ce pe 19 septembrie 2019 a fost pus sub acuzare pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului şi a unor substanţe interzise, astăzi, 3 martie, Tribunalul Bucureşti va judeca cererea procurorilor de arestare preventivă în lipsă!
articolul continua dupa recomandari
Potrivit anchetatorilor, Mario Iorgulescu încă se află în clinica privată din Italia, după ce a fost mutat din România, pentru a se recupera de pe urma accidentului, în care a omorât un tânăr de 24 de ani, tată a unei copile de 7 ani.
După ce a fost iniţial acuzat de ucidere din culpă şi de conducere sub influenţa alcoolului, ulterior, prin ordonanţa din 23 ianuarie 2020, încadrarea juridică a faptelor lui Mario iorgulescu au fost încadrate în infracţiunile de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis un ordin european de anchetă, care viza audierea acestuia, cu aducerea prealabilă la cunoştinţă atât a calitaţii de inculpat, cât şi a schimbării încadrării juridice.
”Prin ordonanţa din data de 20 decembrie 2019 a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, inculpatul fiind citat pentru aducerea la cunoştinţă a noii calităţi procesuale, însă acesta nu s-a prezentat, invocând, prin apărătorii săi, motive de natură medicală, solicitând ca activităţile să fie efectuate tot prin procedură judiciară internaţională”, spun procurorii, potrivit ştiripesurse.ro
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc