Elena Hueanu respiră din nou ușurată, după ce judecătorii i-au permis să păstreze fetița pe care o are cu iubitul său, Cristi Coandă.
Vedeta a intervenit la ”Star Matinal” pentru a vorbi despre decizia luată de către judecători. Elena a dezvăluit faptul că fetița sa este în continuare speriată de tatăl său și de multe ori se ascunde de el ca să nu îl vadă, atunci când trebuie să vorbească împreună cu Cristi Coandă la telefon.
”Am avut o înțelegere și am ajuns la un acord comun, avem o custodie comună și el are un program de vizită și nu are dreptul să o ia pe fetiță până la vârsta de patr ani și sperăm ca atunci să îl reaccepte în viața ei pentru că deocamdată Alessia refuză să aibă o legătură cu el. Se ascunde în dulap și începe să plângă, devine foarte agresivă. A fost traumatizată. Am învățat-o să vorbească și limba română. Chiar și ieri am încercat să avem o discuție și Alesia a refuzat. Psihologii mi-au spus să nu îi impun să vorbească cu el, până când nu va avea încredere în el. Nu îi pot șterge anumite chestii din memorii, acel moment în care eu urlam și ea urla, ea mai visează acel eveniment și îl asociază cu acel moment în care mi-a fost smulsă din față”, a dezvăluit Elena.
articolul continua dupa recomandari
Aceasta a mai vorbit și ce relație are acum cu fostul său iubit:
”Vorbim și de câte ori vine. Eu îi plătesc biletul de avion până când va împlini 18 ani. Eu mă duc și îl iua de la aeroport. Nu mi-a fost deloc ușor. E foarte greu să îi spun bună și să vorbesc cu el. Conform sentinței definitive, acesta trebuie să dea 50 de lei pe lună. Cu ce a greșit acest copil? Îmi este teamă ce va face domnul Coandă după acest interviu. Eu nu voi mai face un alt proces, tot ce vreau este liniște. Domnul Coandă a spus că el poate doar atât să ofere. Nu am văzut nici un contract și nici un venit”, a mai spus Elena.
V.M
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc