Săptămâna aceasta, echipa "Star Salvator" a ajuns chiar în centrul Bucureştiului, la o casă sărăcăcioasă, în care condiţiile de trai sunt inumane. Aici locuiesc doi băieţi gemeni, alături de mama lor adoptivă. Cei doi au fost abandonaţi încă de vârsta de un an, chiar de femeia cu care a înşelat-o soţul ei.
articolul continua dupa recomandari
Virginia Jitariu, fiind o femeie cu suflet bun, nu i-a purtat pică soţul ei, ci din contră i-a adoptat copiii amantei sale, pentru că a considerat că aceştia nu au nicio vină.
Trăiesc într-o casă mică, în care cade tavanul peste ei, la propriu. Dar greutăţile nu îi împiedică pe cei mici să se ocupe de viitorul lor. Băieţii sunt talentaţi, dansează şi joacă în filme. Ba mai mult decât atât, peliculele în care au fost actori au câştigat premii importante.
Adina de la trupa "Heaven" a fost invitatata specială a ultimei ediţii "Star Salvator" şi făcut tot posibilul pentru a da o mână de ajutor acestei familii.
Aflaţi mai multe detalii despre povestea lor cutremurătoare urmărind materialele video de mai sus!
Dacă doriţi să îi schimbaţi viaţa acestor copii, puteţi să-i ajutaţi, donând bani în contul de mai jos! RO63BRDE450SV57339384500 deschis la BRD, cu menţiunea VIRGINIA JITARIU.
Puteţi dona prin reţeaua Telekom de telefonie fixă, formând:
0 900 900 630- 10 euro/apel 0 900 900 632 - 3 euro/apel 0 900 900 634 - 4 euro/apel *Nu se percepe TVA.
Foto: Capturi Antena Stars
M.T.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc