Armina și Marcel Andrei pregătesc o nuntă în stil american: „70% este conceptul meu”

 

Marcel Andrei și-a asumat rolul principal în conturarea nunții. Cunoscut drept „Maluma” de Tenerife, el spune că ideile sale reprezintă cea mai mare parte a conceptului pregătit împreună cu Armina.

„Emoții pentru nuntă nu am. 70% este conceptul meu, 30% al Arminei. O să fie ceva senzațional”, a declarat Marcel Andrei pentru Știrile Antena Stars.

Armina are ceva mai multe emoții, însă alegerea unui eveniment diferit de nunta românească tradițională o ajută să rămână relaxată.

„Da, avem emoții puțin, dar în general suntem relaxați, pentru că nu o să avem o nuntă românească, ci americană”, a spus ea.

Cei doi sunt deja căsătoriți civil, iar relația lor durează de câțiva ani. Au participat împreună la Insula Iubirii, dar au plecat din Thailanda înainte de încheierea testului de 21 de zile, după ce Armina a acuzat probleme de sănătate.

Întrebați ce îi ajută să rămână împreună, niciunul nu a descris o relație lipsită de conflicte. Armina a pus accentul pe felul în care le depășesc:

„În primul rând, comunicarea și înțelegerea. Certuri și discuții sunt mereu. Dacă nu trecem peste nu rezolvăm nimic”, a declarat Armina Andrei.

Marcel a susținut, la rândul său, că este nevoie ca ambii parteneri să facă un pas înapoi în momentele tensionate.

„Depinde la zodie. Concluzia mea e că e b ine să mai lași din ceartă. Să învățăm să lăsăm de la noi. Nu e nicio relație perfectă, dar când te iubești foarte mult, ții acolo cât poți”, a completat Marcel Andrei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest