Plecarea Laviniei la Cluj și absența inelului de logodnă au fost suficiente pentru ca în jurul câștigătorilor sezonului 12 Mireasa să apară din nou zvonuri despre despărțire. Lavinia explicase deja că se află alături de sora ei, care a născut recent, însă Adin a decis să răspundă și el speculațiilor.
articolul continua dupa recomandari
Fostul concurent s-a filmat în timp ce ironiza informațiile apărute în mediul online. A spus că Lavinia ar fi plecat, și-ar fi lăsat inelul și ar fi cerut divorțul, toate acestea pe un ton evident sarcastic. Momentul a fost lămurit chiar de Lavinia, care a apărut în cadru lângă el.
„Deci, după cum știți, Lavinia a plecat la Cluj, cred că a lăsat inelul, cred că a băgat divorț de mine, pentru că lumea știe foarte multe lucruri. Deci, multă lume știe că suntem despărțiți și am ieșit și eu să vă zic că nu mai știu unde e, am pierdut-o (n.r. râde)”, a spus Adin, pe Instagram.
Reacția lui vine după ce Lavinia a negat public orice ruptură. Ea a precizat că relația lor nu trece printr-o criză și că motivul pentru care s-a întors la familia sa nu are legătură cu Adin.
„Văd că au apărut multe speculații, așa că vreau să clarific lucrurile: nu m-am despărțit de soțul meu. Suntem bine, fericiți și nu există niciun motiv pentru aceste zvonuri. Am venit să fiu alături de sora mea, care a născut de curând. În rest, vă rog să nu mai dați curs informațiilor neadevărate”, a fost reacția Lavinei.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















