Ce i-a cerut Claudia lui Ionuț înainte de Insula Iubirii: „Să nu mă înșeli”

 

Bronz și fidelitate. Acestea erau așteptările Claudiei Ion înainte de cele 21 de zile pe care urma să le petreacă separat de Ionuț Mocăniță în Thailanda.

„Eu aștept să mă bronzez și să nu mă înșeli. Alte așteptări nu am.”

Claudia, în vârstă de 25 de ani, și Ionuț, de 28 de ani, formează un cuplu de aproape trei ani. Sunt cea de-a patra pereche anunțată pentru sezonul 10 al emisiunii Insula Iubirii.

Înaintea călătoriei, cei doi nu păreau încă apăsați de miza participării. Claudia spunea că nu conștientizase pe deplin plecarea, în timp ce partenerul său era atras de ritmul alert al pregătirilor.

„Nu simt că am emoții. Eu nici nu cred că realizez că plec. Cred că până ajung acolo nu o să îmi dau seama”, a spus aceasta.

„Se întâmplă constant chestii și nu ai timp de gândire. Mie îmi place. Toată lumea e prietenoasă. E tare”, a mărturisit el.

Cea mai complicată etapă pentru Claudia a fost pregătirea bagajelor. Concurenta a recunoscut că a luat cu ea foarte multe lucruri pentru șederea din Thailanda.

„Dezastru. Cel mai greu lucru din lume. Așa ceva greutate nu am mai întâlnit. Mi-am luat toată casa. Toată casa de vară”, a spus ea.

Pentru Ionuț, operațiunea a fost mult mai simplă.

„Eu de obicei le făceam repede, sunt băiețel, bam, bam, bam”, a spus el.

Abia după încheierea pregătirilor au apărut și emoțiile. Ionuț nu le considera însă un semn de teamă, ci o reacție firească înaintea unei experiențe necunoscute.

„Eu am emoții, dar nu consider că sunt emoții rele”, a spus concurentul.

Claudia reușise să se odihnească înainte de drum și se declara ceva mai liniștită.

„Eu așa și așa, adică pot să dorm. Am dormit”, a mărturisit ea.

În cazul lui Ionuț, curiozitatea era mai puternică decât presiunea participării. Concurentul compara plecarea cu o aventură pe care abia aștepta să o descopere, nu cu un examen pentru care trebuia să se pregătească.

„E tare, e un sentiment așa care stârnește în tine o curiozitate. Nu e ca un test de a doua zi ca să ai emoții, dimpotrivă, abia aștepți și ești curios ce o să fie acolo”, a explicat el.

Dincolo de testarea relației, Ionuț spera să se bucure de călătorie, de relaxare și de condițiile oferite în Thailanda.

„Sper să fie mâncarea bună. Noi am văzut emisiunea, am văzut ce se întâmplă acolo, deci cel mai probabil am așteptări să mă simt bine, să mă relaxez, să călătoresc”, a spus el.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest