Cei doi soți au fost protagoniștii unui scandal pe litoralul românesc. Marea glorie a tenisului românesc și-a cerut acum scuze publice.
articolul continua dupa recomandari
Ilie și Ioana Năstase trăiesc o frumoasă poveste de iubire de șase ani încoace. Însă aceasta nu este lipsită de momente tenisionate. Un astfel de moment s-a petrecut în urmă cu două săptămâni la mare, când fostul tenisman și-a acuzat soția de infidelitate. Acum, Ilie Năstase a acordat declarații exclusive echipei Știrilor Antena Stars și a spus care este, în prezent, relația lui cu Ioana.
"Suntem destul de bine acum! Nu am fost prea bine, dar acum suntem bine! Suntem de două săptămâni la mare, am avut acele ieşiri, dar acum e frumos! Eu sunt mai coleric, ştiţi cum este, şi când eram pe terenul de tenis tot aşa făceam. Îmi pare rău faţă de Ioana pentru că ea a avut grijă de mine în aceşti şase ani de când suntem împreună şi ea ştie foarte bine. Mi-aş fi dorit să o cunosc mult mai devreme. Nu am ce să fac, îmi cer scuze! Promit să nu mai facă până data viitoare! Încă nu suntem împăcaţi 100%. Îmi pare rău pentru că suferă şi ea şi familia.", a declarat Ilie Năstase.
Cu ceva timp în urmă, cei doi îndrăgostiți au fost la Mormântul Sfânt de la Ierusalim, acolo unde și-au făcut o serie de promisiuni. „Dorința lui este să rămân alături de el până la sfârșit. Dacă nu ar fi iertarea și uitarea, nu știu, pentru mine este foarte important să iert anumite lucruri, să pot merge mai departe. A făcut câteva schimbări, în bine. A avut libertate din partea mea întodeauna, doar că îl simțeam. Mai avea anumite chestii, de respect. Nu a mai ieșit în cluburi, nu...și eu i-am spus că dacă asta își dorește, să meargă, să facă ce vrea el, ce îi place lui. Până acum a fost cuminte, nu am simțit nimic care să mă deranjeze”, a declarat Ioana Simion, la Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc