Lora a decis să vorbească fără ocolișuri despre situația delicată prin care trece în ultimele luni. Artista a explicat că a ales să meargă până la capăt cu demersurile legale împotriva persoanelor care au amenințat-o, chiar dacă procesul este unul lung și obositor.
articolul continua dupa recomandari
Cântăreața spune că nu își dorește răzbunare, însă consideră că astfel de comportamente nu trebuie ignorate sau tratate superficial.
„Sunt proceduri care durează. Da, consider că, dacă vrem o lume mai sigură pentru noi, pentru tinerii care sunt în țara asta, pentru copii, pentru toată lumea, toți ne dorim o societate mai normală, astfel că devianțele de genul acesta trebuie sancționate”, a declarat Lora.
Vedeta a mărturisit că situația a devenit apăsătoare inclusiv din punct de vedere emoțional și că regretă faptul că lucrurile au ajuns într-un asemenea punct. Cu toate acestea, nu este dispusă să „șteargă cu buretele” tot ce s-a întâmplat doar pentru că între timp agresorii și-au exprimat regretul.
„Îmi pare rău că trebuie să fac asta, îmi pare rău că acum oamenilor le pare rău și ar vrea să se șteargă cu buretele, și mie îmi pare foarte rău că s-a ajuns aici”, a spus artista.
Lora a atras atenția și asupra fenomenului de violență verbală din online, despre care spune că afectează tot mai multe femei. În opinia ei, amenințările primite în mediul virtual nu ar trebui tratate ca simple ieșiri nervoase.
„Nu consider că e ceva normal ca cineva să-ți amenințe viața, cariera. Nu e normal. Oamenii ca mine trăiesc un stres fantastic”, a explicat ea.
Mai mult, artista consideră că autoritățile ar trebui să trateze mult mai serios agresivitatea din mediul digital și chiar a vorbit despre nevoia unui departament specializat care să gestioneze astfel de cazuri.
„Este un sfat pe care l-am dat tuturor femeilor din jurul meu, cunoscute sau necunoscute: faceți ceva în privința asta, mergeți și faceți plângeri la poliție. Eu sper, într-o zi cât mai curând, să existe o poliție a online-ului foarte clară”, a mai declarat Lora.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















