Vaduva lui Gabi Stângău, despre trecut și noua relație: „Unele amintiri vor avea întotdeauna un loc aparte”

 
+2 click pentru
galerie

Pe 8 noiembrie, când a împlinit 29 de ani, Diana a apărut pentru prima dată alături de noul ei partener. Cei doi au fost în vacanță la Paris. În mesajul publicat de ziua ei, Diana a explicat cum privește trecutul și ce loc îi face în viața de acum:

„Unele amintiri vor avea întotdeauna un loc aparte în sufletul meu. Sunt părți din povestea mea pe care le voi purta mereu cu mine, cu iubire și respect. Dar cred că putem păstra frumosul din ceea ce a fost și, în același timp, să ne bucurăm de ceea ce viața ne oferă astăzi”, a scris Diana.

După apariția celor doi, comentariile s-au îndreptat și spre familia lui Gabi Stângău. Un membru al familiei a spus că părinții violonistului și-ar fi dorit ca fiul lor să fie înmormântat acasă. Pe crucea din satul Dianei apar ambele nume, însă acest detaliu nu confirmă ce intenții avea ea în privința locului de veci.

„Am văzut prea multe comentarii cum că familia nu e de acord că Diana își reface viața. Nu are treabă familia că Diana își reface viața, e normal, e tânără să își refacă viața, să fie fericită, dar trebuia să îl lase acasă, la părinți, la familia lui să îl înmormânteze aici, că așa era normal. Pentru că o durere de mamă va fi toată viața. Și dincolo de orice sfârșit, durerea unei mame nu se termină. Familia e familie. Asta este durerea familiei, pentru că nu a fost înmormântat acasă (...) Nu are nimeni treabă cu Diana și cu ce face ea în viața ei, să fie sănătoasă și fericită”, a transmis un membru al familiei lui Gabi Stângău


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest