Nimeni nu s-ar fi gândit că Simona Trașcă, după ani de dezamăgiri și renunțări la visul iubirii, își va întâlni, în sfârșit, jumătatea.
articolul continua dupa recomandari
Iar acum, vedeta se pregătește pentru un nou început alături de Marian Buzilă. Cei doi au intrat în direct în emisiunea „Un show păcătos”, unde au oferit în exclusivitate detalii despre cererea în căsătorie și planurile de nuntă.
Pare că totul merge perfect în cuplul Simona Trașcă-Marian Buzilă. După doar 8 luni de relație, au făcut pasul cel mare. Simona Trașcă a primit inelul și urmează să îmbrace rochia de mireasă. Aseară, în cadrul emisiunii, a povestit cum a trăit momentul logodnei. Se declară fericită, dar și speriată. „Am avut foarte mari emoții. Eu nu i-am zis nimic după inel, nu mă gândeam la planuri. El mi-a propus să ne căsătorim până în octombrie și m-am speriat. Nu mai speram, nu mă mai gândeam că pot să simt chestii de genul acesta, nici nu-mi mai doream. M-am resemnat. După prima mea nuntă, mi-am dorit mult să mă recăsătoresc și să mai fac copii. M-am rugat chiar 13 ani, în fiecare zi, eram obsedată de chestia asta. După care, în ultimii 5 ani, nu mi-am mai dorit. Mă bucur că am primit inelul, sunt foarte fericită. Ne iubim, ne respectăm, locuim împreună de la Crăciun și suntem foarte bine.”, a declarat Simona Trașcă.
La rândul său, Marian Buzilă a subliniat cât de intens trăiesc relația lor. „Ne bucurăm de fiecare moment, trăim clipa, tot ce ne aparține este prezentul. Nu știm mâine, poimâine ce va fi. Trebuie să savurăm momentul. Contează calitatea, nu cantitatea. Aceste 8 luni le-am trăit foarte intens, cât poate alții trăiesc în 10 ani.”, a spus acesta.
Povestea lor de dragoste este una neașteptată, dar sinceră și profundă – un nou capitol emoționant în viața Simonei Trașcă, care, în sfârșit, pare să fi găsit echilibrul și iubirea pe care le-a căutat atâta timp.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars