Sâmbăta aceasta, telespectatorii sunt invitați într-o călătorie fascinantă în jurul lumii, într-o nouă ediție a emisiunii „Vacanța de vedetă”, prezentată de carismatica Laura Cosoi. Protagoniștii ediției își deschid sufletul și dezvăluie povești autentice din vacanțele lor preferate.
articolul continua dupa recomandari
În prim-plan, ediţia aduce în faţa publicului unul dintre cei mai apreciați actori români, Mihai Călin. Publicul îl va descoperi într-o ipostază inedită, departe de scenă, povestind despre pasiunea sa pentru călătorii. Actorul este adeptul vacanțelor cu mașina, considerând că aventura începe odată cu drumul. Îndrăgostit de Grecia, acesta apreciază farmecul plajelor, golfurilor spectaculoase și ospitalitatea localnicilor. De asemenea, preferă Bulgaria, în special zonele mai puțin cunoscute, unde se bucură de autenticitate, oameni primitori și preparate tradiționale delicioase. Destinațiile și le alege adesea în funcție de recomandările și recenziile din mediul online, călătorind alături de familie sau prieteni.
Ediția este completată de artista Bella Santiago și soțul său, Nicu Grigore, un cuplu pasionat de aventură și de destinații însorite. Cei doi preferă vacanțele în locuri calde, la mare sau la munte, unde pot îmbina relaxarea cu explorarea. Deși adoră să descopere mereu destinații noi, în ultima perioadă au ales să redescopere frumusețile României. Transfăgărășanul și Cheile Grădiștei se numără printre locurile lor preferate, în special pentru peisajele spectaculoase și atmosfera liniștitoare.
Bella mărturisește că își dorește să exploreze mai mult Filipinele, țara sa natală, pe care simte că nu a cunoscut-o suficient. În același timp, Ibiza ocupă un loc special în inimile lor, datorită vibe-ului vibrant, cluburilor și gastronomiei delicioase. Printre orașele europene care i-au cucerit se numără Roma, Budapesta și Malaga. Vacanțele și le organizează singuri, preferând resorturile și complexele turistice care le oferă confort și relaxare, dar și activități de cuplu sau în grup.
Nu ratați o nouă ediție a emisiunii „Vacanța de vedetă”, sâmbătă, de la 15.00, pe Antena Stars!
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















