Locul de suflet în care s-ar muta Geta Voinea, „Mi-a plăcut tot”

 

Geta Voinea, una dintre vedetele invitate în cadrul emisiunii „Vacanță de vedetă”, a vorbit deschis despre pasiunea sa pentru călătorii și despre destinațiile care au impresionat-o de-a lungul timpului, punând accent pe una dintre cele mai frumoase experiențe.

A mărturisit că o anumită țară a impresionat-o profund, atât emoțional, cât și prin energia locului, iar dacă ar fi să aleagă un loc în care să se mute, Australia ar fi pe listă. „Mi-a plăcut tot. Probabil mi-a plăcut pentru că am rude acolo şi mi-am dorit să-i văd după 15 ani. Am avut ocazia să merg de două ori într-un an. […] De fiecare dată când am intrat, emoţia a fost şi mai mare, pentru că pui piciorul la capătul lumii, în partea cealaltă de glob. Te simţi fericită pentru că ai reuşit. De obicei, dacă îţi pui în gând nişte lucruri pe care poţi să le faci, şi le atingi, se spune că eşti un om norocos. Mi-a plăcut enorm de mult. Mi s-a părut totul foarte fain.[…] În primul rând, mi-am făcut o poză într-un loc în care îmi doream neapărat să ajung, la acel pod.”, a declarat Geta Voinea.

Pentru vedetă, călătoriile nu înseamnă agitație sau vacanțe încărcate, ci relaxare, liniște și timp de calitate pentru ea. De-a lungul anilor, Geta Voinea a reușit să facă înconjurul lumii, bifând destinații spectaculoase pe mai multe continente, însă Australia ocupă un loc special în inima ei.

Această experiență a fost mai mult decât o simplă vacanță, fiind o împlinire personală și emoțională, care a reconectat-o cu familia și cu propriile visuri. Pentru Geta Voinea, călătoriile rămân una dintre cele mai frumoase forme de libertate și echilibru.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest