„Vacanță de vedetă” revine cu povești de călătorie și destinații de vis. Sâmbătă, Roxana Blagu şi Manuela Lupaşcu

 
+2 click pentru
galerie

Noul sezon al emisiunii „Vacanță de vedetă” debutează în forță, avându-le ca protagoniste ale primei ediții pe Roxana Blagu și Manuela Lupașcu, două pasionate de călătorii, fiecare cu propriul stil de a explora lumea.

Invitată în platoul emisiunii, Roxana Blagu a vorbit despre destinațiile ei preferate și despre modul în care își planifică vacanțele. De cele mai multe ori, inspirația vine din mediul online, acolo unde își alege atent destinațiile. Pentru vacanțele de vară are o rutină bine stabilită, planificându-le din timp, în timp ce escapadele de iarnă pot fi și spontane. De regulă, Roxana călătorește în formulă extinsă, alături de familie, rude și prieteni. Vara alege aproape întotdeauna Grecia, însă de fiecare dată o altă insulă.

De-a lungul timpului, a ajuns în locuri spectaculoase precum Statele Unite, Thailanda, Egipt, Tulum, dar recunoaște că orașul în care s-ar muta definitiv este Los Angeles. Ultimele sale destinații din 2025 au fost Madrid, un oraș în care a revenit după zece ani, și Valea Loarei, din Franța, loc de care s-a îndrăgostit și unde spune că s-ar întoarce oricând.

La rândul ei, Manuela Lupașcu, o adevărată exploratoare, a povestit cum reușește să îmbine vacanțele cu munca. Mereu dornică să descopere locuri noi, Manuela este atrasă de cultura locală și de destinațiile mai puțin cunoscute. Nu pleacă la drum cu așteptări fixe, ci se bucură de fiecare experiență și de fiecare moment. Printre orașele sale favorite se numără Parisul, pe care îl consideră un loc liniștit, unde găsește de fiecare dată ceva nou de vizitat. Experiențele culinare, restaurantele și cafenelele sunt nelipsite din itinerariile ei. Bali se află, de asemenea, pe lista destinațiilor preferate, însă Manuela rămâne mereu deschisă către nou și aventură.

Prima ediție a noului sezon „Vacanță de vedetă” aduce astfel povești inspiraționale, destinații de vis și poftă de călătorit, promițând un sezon plin de experiențe memorabile.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest