Brigitte Pastramă, atacată de o bacterie ucigașă care s-a activat după infectarea cu COVID-19: „Am fost la un pas de moarte!”/ VIDEO

 

Brigitte Pastramă a fost la un pas de moarte din cauza unei bacterii care s-a activat, după ce a fost infectată cu noul coronavirus. Soția lui Florin Pastramă a vorbit, în exclusivitate pentru „Xtra Night Show”, despre problemele grave de sănătate cu care s-a confruntat.

Brigitte Pastramă a trecut prin momente dificile, în urmă cu câteva săptămâni, din cauza unor probleme de sănătate care au răpus-o. Vedeta a mărturisit că totul a debutat cu o deficiență respiratorie pe care a pus-o pe seama unui coșmar pe care l-a avut în timpul nopții. Însă când a doua zi s-a întâmplat la fel, Brigitte și-a dat seama că ceva nu este în regulă.

„Când am ajuns la Timișoara, în prima noapte era să mor. Am avut deficiență respiratorie. Nu am mai putut respira. M-am trezit dintr-un vis în care mă sufocau niște perne. A doua zi s-a întâmplat la fel, când eram la piață și în momentul în care mă deplasam spre Sara m-am sufocat și era să mor. Nu mai intra aer la mine în plămâni.

Am luat niște medicamente. Abia după jumătate de oră am trecut foarte greu de senzațiile acelea. Am vorbit cu sora mea care m-a îndreptat spre un pneumolog. Erau simptome de astm bronșic. Dar la mai multe analize nu aveam astm. Am plecat a doua zi în București și am fost îndrumată să fac mai multe analize.”, a spus Brigitte.

După un set de analize amănunțite, medicii i-au spus lui Brigitte că din cauza infectării cu noul coronavirus, s-a activat o bacterie periculoasă care există în 50% din populația globului. Potrivit spuselor vedetei, bacteria este inofensivă atunci când este inactivă, dar atunci când intră în contact cu un virus mai periculos, se activează și poate produce meningită și pneumonie.   

Din cauza organismului slăbit de infectarea cu noul coronavirus, în momentul activării bacteriei Brigitte Pastramă a făcut bronșită, iar după aceea pneumonită, având nevoie de o medicamentație puternică și de un aparat pentru astmatici pentru a putea respira.

„Eu am făcut o bronșită, apoi pneumonie. M-am trezit și în urmă cu o săptămână, pentru că nu puteam să respir. Am primit și un tratament mai puternic și un aparat pentru astm. Acum sunt ok, dar din cauza bacteriei am avut foarte multe probleme de sănătate și scurte pierderi de memorie. Pentru că atacă sistemul neuronal. Este un lanț de distrugere a plămânilor din cauza unei simple bacterii. Am descoperit-o la timp, dar era să mor. Plămânii mei erau plini de mucus și nu puteam să respir. Am fost foarte speriată. Atunci mi-am dat seama că dacă ți se întâmplă ceva la plămâni, e grav.”, a mai spus vedeta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest