Cum a comentat impresarul lui Florin Salam faptul că a fugit de acasă cu sora manelistului: “Ne cerem scuze copiilor”/ VIDEO

 

Sora lui Florin Salam a fugit de acasă cu impresarul manelistului, în numele iubirii, în acest fel oficializând relația pe care o au de ani buni, deși ambii sunt căsătoriți cu copii. În direct, la “Xtra Night Show”, Grasu a avut o primă reacție despre situația în care se află și despre ce anume are gând să facă alături de Maria.

Deși s-a speculat că impresarul lui Florin Salam ar fi răpit-o pe sora manelistului, zvonurile au fost imediat infirmate de apropiații celor doi care știau de idila pe care aceștia o au de ani buni, deși încă nu au divorțat de partenerii de viață.

În direct la “Xtra Night Show”, cel poreclit drept Grasu a intrat în conferință telefonică cu Dan Capatos și a ținut să precizeze că nu a fost vorba nicio clipă de o răpire. Bărbatul susține că plecarea subită de acasă a fost singura cale prin care își puteau oficializa relația, iar asta pentru că de-a lungul poveștii lor de amor au existat fel și fel de obstacole care nu le-au permis să își trăiască fericirea.

Totodată, Grasu a mărturisit că atât el, cât și Maria, vor fi în continuare niște părinți buni pentru copiii lor, indiferent de situația controversată în care se află.

Am hotărât să ne trăim viața împreună. Rămânem părinții copiilor noștri indiferent de conjunctură. Rog toate persoanele din jurul nostru să stea rezervați, să-și vadă de treaba lor. Suntem ok, am dat declarații la organele de stat. Nu a răpit nimeni pe nimeni, suntem ok”, a declarat impresarul lui Florin Salam, zis Grasu, pentru Xtra Night Show.

Impresarul lui Florin Salam și-a rugat atât proprii copii, cât și pe cei ai Mariei, să îi ierte pentru acțiunile lor și le-a cerut celor care se dau cu părerea în ceea ce privește desfășurarea relației lor, să înceteze, dat fiind că au o vârstă și pot gestiona singuri situatia în care se află.

Ne cerem scuze copiilor noștri și le cerem celor din jur să fie rezervați, să-și vadă fiecare de familia lui. Suntem destul de maturi să luăm decizii”, a subliniat Grasu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest