Soțul lui Cornelia Catanga s-a trezit într-o situație disperată după ce marea artistă a fost răpusă de noul coronavirus. Moartea partenerei de viață l-a împins pe Aurel Pădureanu să îi ceară ajutorul lui Gigi Becali, însă după ce s-a lovit de un refuz din partea latifundiarului din Pipera, lăutarul a lansat o serie de reproșuri la adresa acestuia. Așa cum era de așteptat, Gigi Becali a avut o reacție furibundă la auzirea spuselor soțului Corneliei Catanga!
articolul continua dupa recomandari
Nu de puține ori Cornelia Catanga a mărturisit că ea și familia ei trec printr-o perioadă nefastă financiară, din cauza anulării evenimentelor la care trebuiau să cânte, ca măsură de siguranță luată în contextul pandemiei. Moartea regretatei artiste a lăsat în urmă o familie îndurerată și îngropată în datorii, iar costurile înmormântării cântăreței au reușit doar să îi destabilizeze și mai tare financiar, motiv pentru care Aurel Pădureanu s-a văzut nevoit să apeleze la ajutorul lui Gigi Becali.
Lăutarul și fiul lui, Alexandru, vor fi evacuați, în scurt timp, din vila în care stau actualmente și unde plătesc chirie de ani buni, astfel că Aurel Pădureanu a sperat că Gigi Becali, cunoscut pentru faptele sale filantropice, îi va întinde o mână de ajutor.
După ce s-a lovit de un refuz categoric din partea latifundiarului, Aurel Pădureanu s-a arătat extrem de dezamăgit de atitudinea acestuia căruia i-a făcut o serie de reproșuri dure.
Cum a reacționat Gigi Becali?
Gigi Becali a mărturisit că nu o cunoștea pe Cornelia Catanga, iar pe Aurel Pădureanu l-ar fi văzut o singură dată, în urmă cu 40 de ani la un spectacol muzical. Mai mult decât atât, patronul echipei de fotbal Steaua a declarat că nu îl interesează reproșurile pe care lăutarul i le aduce și chiar își dorește ca numele lui să nu fie asociat nicio clipă cu cel al lui Aurel Pădureanu.
Gigi Becali a mai spus că dacă ar fi fost vorba de o familie cu 10 copii atunci și-ar fi oferit ajutorul cu mult înainte să-i fi fost cerut, dar în această situație, singurul ajutor pe care i l-ar da lui Aurel Pădureanu și fiului său ar consta în două locuri la unul dintre căminele pe care acesta le deține în Capitală.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc