Giulia îi respinge avansurile lui Zain în timpul unui task la Mireasa

 

În timpul unui task la emisiunea Mireasa, Zain și Giulia au avut ocazia să discute mai mult. Chiar dacă ambii au exprimat dorința de a se cunoaște mai bine, se pare că Giulia nu este la fel de interesată ca Zain. Concurenta a spus că nu ar fi interesată să câștige ieșirea la munte, moment în care Zain a încercat să o ia în brațe. Gestul acestuia a deranjat-o pe Giulia, care s-a ridicat și s-a dus lângă restul concurenților.

 

„Pentru mine, nu e ceva wow să merg la munte”, i-a spus Giulia lui Zain. „Nici pentru mine nu e ceva wow, pentru că mie nu îmi place muntele, nu îmi place frigul, dar am zis să ne cunoaștem mai bine. Aici pot să te văd pe tine o oră pe zi. Este deschisă ușa o oră. Acolo ne putem cunoaște mai mult și după să fim un cuplu”, a răspuns concurentul.

 

Deși Zain și-a exprimat dorința de a o cunoaște mai bine, Giulia a declarat că a renunțat la task pentru că apreciază că o ieșire la munte este pentru cei care formează deja o pereche. „Îmi era și foarte cald și am considerat că o ieșire în munte e pe degrabă pentru cine e în cuplu. Eu neavând un cuplu…Eu așa am considerat”, a declarat Giulia


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest