Maria Buză a ajuns la sapă de lemn, după ce toate afacerile i-au fost închise din cauza restricțiilor și măsurilor luate în contextul pandemiei de coronavirus. În cadrul emisiunii „Showbiz Report”, actrița a recunoscut că trece printr-o perioadă dificilă, pe plan financiar, dar speră că treptat lucrurile se vor îmbunătăți.
articolul continua dupa recomandari
Printre vedetele grav afectate de pandemia de coronavirus se numără și Maria Buză. Toate afacerile actriței au dat faliment, iar în urma lor a rămas cu datorii pe care trebuie să le achite și în ziua de astăzi.
Mai precis, cele două restaurante pe care actrița și soțul ei le dețineau le-au adus mai multe probleme decât satisfacții. Mai mult de atât, odată cu închiderea localurilor din țară, ca măsură a prevenirii răspândirii noului coronavirus, cei doi s-au adâncit în probleme financiare.
”A fost extrem de greu, mi-am plâns în pumni, dar mi-am dat seama că situația mea este și a lumii. Restaurantul a fost cea mai proastă mișcare a mea și a soțului meu, care am crezut că ne va îndeplini toate dorințele. Lucrurile nu s-au întâmplat așa cum am vrut noi, căci oamenii cu care am lucrat noi au lucrat doar pentru buzunarul lor. La mare am încheiat afacerea cu doi ani în urmă, iar cu cel din București, noi eram în cădere liberă și nu reușeam să ne revenim. Noi speram zi de zi să ne revenim, dar aproape toți veneam cu bani de acasă pentru a acoperi cheltuielile. Este un capitol încheiat, dar încă mai tragem după el, avem datorii”, a spus Maria Buză în cadrul emisiunii ”Showbiz Report”
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc