Motivul pentru care Xonia se mută în America: „Vor fi niște provocări pentru mine!”/ VIDEO

 

Invitată în platoul emisiunii „Showbiz Report”, Xonia a făcut un anunț bombă! Artista vrea să se mute în America și a dezvăluit și ce anume stă la baza deciziei sale!

Xonia a trecut printr-o perioadă dificilă după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă. Artista a marturisit că s-a confruntat cu foarte multe episoade de anxietate și atacuri de panică, din cauza criticilor pe care le-a primit din partea oamenilor care au aruncat cu pietre în ea sub motivul că schimbarea la nivelul feței ar fi fost produsă de prea multe operații estetice, nu de o boală.

„În continuare le mai am (n.r. atacuri de panică). Eu am mai mult anxietăți decât atacuri de panică. Una care a devenit mult mai accentuată, mai ales în perioada asta. Sunt mult mai bine, fac afirmații în fiecare zi, folosesc mult uleiuri care să mă calmeze. Corect spus este că e o frică de a face ceva care pe mine mă neliniștește. Pentru fiecare este diferit. Nu țip, nu fac din astea. Mă calmez, închid ochii, ascult niște muzică de meditație.”, a spus Xonia la Showbiz Report.

Motivul pentru care Xonia se mută în America

Din fericire, Xonia a trecut peste încercarea vieții sale, iar acum este mai fericită ca niciodată. Frumoasa artistă a mărturisit că dragostea este cea care îi aduce bucurie în suflet, astfel că se va muta în USA acolo unde locuiește iubitul ei pentru împlinirea sufletească.

Totodată, Xonia a dezvăluit că nu va renunța la muzică și că își va continua cariera, însă se gândește să se reinventeze.

„Nu părăsesc România, o să fac o relocație. O să am mereu o legătură cu România, mereu o să fiu aici, dar să fiu în permanență nu. Cu muzica vom continua cariera, astăzi am venit să vă prezint noul single. Voi continua să fac muzică, dar nu neapărat același gen. Poate o să fac altceva, teatru, Broadway. O să rămân în industrie, dar vor fi niște provocări pentru mine. În primul rând plecăm pentru iubire. De abia aștept să fim reuniți”, a spus Xonia la Showbiz Report.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest