Radu Vâlcan, totul despre cel de-al treilea copil: “Am emoții mari. În ultima vreme mergem destul de des la control”/ VIDEO

 

Radu Vâlcan și Adela Popescu urmează să devină părinți pentru a treia oară, dar chiar și așa, nerăbdarea și emoțiile sunt la fel de mari precum cele pe care le-au avut și la nașterea celorlalți doi micuți. Prezentatorul emisiunii “Insula Iubirii” a oferit detalii exclusive despre cum se pregătește pentru momentul când își va strânge în brațe bebelușul.

Radu Vâlcan și Adela Popescu formează, de departe, unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz-ul autohton! Cei doi sunt protagoniștii unui mariaj consolidat cu multă dragoste și respect, astfel că vestea că vor deveni părinți pentru a treia oară nu a putut decât să îi bucure, atât pe apropiații lor, cât și pe cei care îi urmăresc la TV sau pe social media.

În cadrul unui interviu exclusiv acordat pentru “Showbiz Report”, Radu Vâlcan a mărturisit că el și Adela Popescu abia așteaptă momentul în care să își strângă în brațe micuțul, mai ales că frecvența cu care merg la controale contribuie la nerăbdarea pe care o simt.

”Suntem extrem de nerăbdători, deja am intrat în febra pregătirilor, avem emoții, copiii la fel, în rest așteptam, ne pregătim așa cum ne-am pregătit și în cazul celorlalți doi copii. Eu am emoții pentru că de la contorl la control, în ultima perioadă mergem destul de des la control, încep să intru în atmosferă, văd copilașul acolo, că îl pot vedea”, a spus Radu Vâlcan.

Cât despre ceilalți doi fii ai săi, Radu Vâlcan a mărturisit că abia așteaptă să îl cunoască pe nou-născut, și mai mult decât atât, de când au aflat că mama lor îl poartă în burtică pe frățiorul lor, au grijă să o protejeze.

”O protejează să nu-i atingă burtica, dacă îi roagă să-i aducă un pahar cu apă o ajută. Cu siguranță, în special Andrei cred că va fi mai gelos”, a mai spus Radu Vâlcan la Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest