Cele două artiste au avut parte de o experiență inedită și neprevăzută la America Express. Cum au reacționat!
articolul continua dupa recomandari
Andreea Antonescu și Andreea Bălan au făcut o echipă fantastică pe scenă o mulțime de ani, iar, din câte se pare, la fel stau lucrurile și în America Express. Cele două cântărețe se completează reciproc și reușesc să treacă peste probele dificile pe care le întâmpină. Artistele nu dau niciun pas în spate, nu cedează indiferent de situație.
Andreea Antonescu și Andreea Bălan au trecut cu bine una dintre probe, ce ar fi fost dificilă pentru mulți alți concurenți. Pe o căldură sufocantă, cele două artiste a trebuit să bea un pahar de tequila, dar nu oricum, ci cu un gândac în el. Ideea de a consuma alcool într-o perioadă atât de caldă le-a speriat, dar faptul că în pahar se afla și un gândac le-a îngrozit. Însă, determinarea de a câștiga le-a motivat.
”Un gândac, acesta este un gândac. Nu cred așa ceva. După ce ai stat atâta timp cu soarele în cap, după ce în căldura aia, ghici ce, mai aveai și emisiune. Mi-a fost frică, jur. Pentru noi, tequila nu mai există”, au spus cele două colege de echipă.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc