Baboiash, despre momentul care i-a marcat viața. Ce dramă a trăit în familia lui

 

În exclusivitate pentru Antena Stars, Baboiash a vorbit despre cel mai negru moment din viața lui, cel care l-a și marcat. Artistul a devenit, astfel, mult mai credincios și susține că asta ar trebui să fie normalul pentru fiecare om.

„Minunile astea tocmai de aia se întâmplă, pentru că nu ne gândim la ele. Dumnezeu ne bucură și ne atrage atenția că există minuni. În urma pierderii tatălui meu am devenit foarte credincios. Am incepurt chiar să mă rog la Dumnezeu. Cele mai bune lecții le găsești în credință.", a declarat Baboiash în exclusivitate pentru Antena Stars.

Manelistul a dezvăluit trauma prin care a trecut de-a lungul timpului, în momentul în care tatăl său s-a înecat cu placa dentară. Acesta susține că acela a fost cel mai greu moment, asta pentru că avea să îl piardă pe părintele lui.

"Tatăl meu și-a înghițit placa, asta în urma cu trei ani. El înainte să se ducă a avut probleme de concentrare. Am încercat să ii scot, însă nu am putut. L-am pierdut pentru că l-am sărutat pe frunte, iar buzele mele l-au simțit rece. L-am lăsat jos că pe o scândură, am ieșit afară și am început să plâng. L-am sunat pe fratele meu să nu mai vină, am sunat la salvare să nu se mai grăbească dacă nu au făcut-o pana atunci. M-am rugat la Dumnezeu. Ce am simțit a fost unic. Când m-am întors, mamă mi-a făcut semn că tată și-a revenit la față.”, a dezvăluit artistul.
 


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest