În exclusivitate pentru Spynews.ro, Bia Khalifa spune dacă mai e sau nu împreună cu Fulgy și ce s-a întâmplat, de fapt, de ziua ei de naștere.
articolul continua dupa recomandari
Aceasta mărturisește că dacă nu se pozează împreună asta nu înseamnă că nu mai sunt un cuplu, iar Bia Khalifa susține că nu e vorba de nicio despărțire, ci lucrurile sunt foarte bune între ei, la fel ca înainte.
Aceasta mărturisește că de ziua ei de naștere Fulgy a întârziat și a venit mai târziu, dar ea a înțeles și nu a fost deranjată de situație.
”Peste tot scriu de toate despre mine. De când mă știu se tot scrie, iar chestia cu Fulgy cum că ne-am despărțit nu e adevărată. Faptul că nu postăm zilnic și poate am și eu treabă, de exemplu acum sunt în Bistrița la mine să-mi fac niște acte, nu înseamnă că ne-am despărțit sau nu știu ce. Suntem bine mersi, stau la el, nu ne-am certat, nu nimic. El a întârziat la ziua mea, a avut ceva treabă, dar eu am fost înțelegătoare, el totuși a fost prezent de ziua mea pentru că el ora 12 noaptea a fost cu mine. Eu am petrecut cum ar veni tot pe 29 spre 30 noaptea, nu-i ca și cum m-ar fi încălzit că a venit el cu fetele, oricum am invitat foarte multe fete și erau 2-3 băieți acolo”, a spus Bia Khalifa, în exclusivitate pentru Spynews.ro.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc