Bianca Drăgușanu și Victor Slav, surprinși din nou împreună! Ce spune diva: ”Am mari emoții, nu-mi găsesc cuvintele!”

 
+5 click pentru
galerie

Cei doi s-au afișat alături după o bună perioadă de timp. Care a fost motivul care i-a readus pe soții despărțiți din nou împreună.

 

Sofia, fiica Biancăi Drăgușanu și a lui Victor Slav, este boboacă! Ea a pășit în clasa I, prilej tocmai nimerit pentru ca părinții ei să o poarte de mânuțe pe băncile școlii. Astfel, în ciuda divergențelor din trecut, de dragul copilei, cei doi au reușit să găsească o cale de mijloc, un numitor comun și să participe împreună la evenimentul important din viața micuței.

 

De altfel, încă din limuzină, de cum au ajuns la școală, Bianca Drăgușanu le-a mărturisit fanilor ei de pe Instagram că este o zi în care emoțiile o copleșesc cu adevărat, iar acest lucru s-a simțit inclusiv în glasul ei. Și asta pentru că Sofia este elevă în clasa I. „Eu astăzi am mari emoții, de nu-mi găsesc cuvintele. Sofia merge la școală. De azi este școlar!”, le-a tramnsmis Bianca Drăgușanu urmăritorilor ei, lăsând să se vadă că e o zi foarte fericită pentru ea.

 

În drumul lor către locul în care se ținea festivitatea de deschiderea a noului an școlar, vedetei și Sofiei li s-au alăturat Victor Slav și mama Biancăi. Fetița a mers cu ghiozdănelul în spate, ținându-i de mână pe ambii părinți, ceea ce a creat un tablou minunat de familie.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest