Cunoscuta influenceriță s-a revoltat în mediul online și le-a dat răspunsul celor care au criticat-o după ce a pozat pentru brand-ul de lenjerie pe care-l are.
articolul continua dupa recomandari
Zilele trecute, Carmen Grebenișan a urcat pe conturile de socializare o serie de fotografii în care apare doar în lenjerie. Nu toți urmăritorii au apreciat, fiind și o serie de critici la adresa vedetei. Aceasta nu a lăsat însă lucrurile așa și a dorit să le răspundă celor care au avut cuvinte mai puțin frumoase la adresa ei. Vedeta și-a justificat demersul, spunând că a făcut practic reclamă la propriul brand și că acest fapt nu se compară cu only fans, spre exemplu.
''Am înțeles că toată lumea are dreptul la o părere, dar când vine toată lumea cu o părere: "Mă dezguști, mă dezgustă corpul tău, ești cu fundul gol''. Sunt oameni care zic că nu e ok că femeia devine sexualizată și că nu știu ce, dar în același timp cum să-i spui unei femei să nu facă ceva dacă ea se simte bine adică nu e ca și cum eu câștig din filme pentru adulți sau sunt pe only fans.
Îmi permit să pozez în propriul brand de costume de baie, să fiu în chiloți. Cum să fiu în fundul gol dacă am chiloți? Eleganța și rafinamentul se reflectă foarte mult în caracterul omului, în atitudine, în felul în care reacționează, degeaba vin la mine multe să-mi zică că sunt rafinate când încearcă să zică că ele nu sunt așa, că ele nu gândesc așa...'', a declarat Carmen Grebenișan pe rețelele de socializare
Carmen Grebenișan este mai decisă ca niciodată să părăsească România pentru a se stabili definitiv la Barcelona: "Chiar nu glumim, o să ne mutăm anul viitor. Așa ne dorim, așa intenționăm, și acum căutăm toate variantele prin care să facem asta. Nu știm pentru cât timp dar ... o lună, două, trei, un an, sau de tot."
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc