Ce avere a lăsat în urmă Alexandru Arșinel

 

Alexandru Arșinel s-a stins din viață pe opt 29 octombrie, la Spitalul Universitar din Capitală, la vârsta de 83 de ani. Marele actor s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultimele luni, ajungând chiar să fie internat într-un centru de specialitate. Starea sa de sănătate s-a deteriorat tot mai mult în ultimele săptămâni, ajungând să fie internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Universitar din București. 

Acesta nu a fost doar unul dintre cei mai îndrăgiți actori din țara noastră, ci și unul care avea printre cele mai mari venituri. Potrivit știrileprotv, la ultima declarație de avere din 2021, regretatul actor încasa suma de 33.720 de lei, drept pensie de revoluționar, 73.512, drept pensie normală, 74.772, ca îndemnizație de merit de la Ministerul Culturii și 10.800 lei, care reprezenta o indemnizație handicap gradul II, pentru că o îngrijește pe soția bolnavă. Astfel, suma pe lună se ridica la 8.936 de lei pe lună.

Mai mult, Alexandru Arșinel mai deținea și câteva terenuri: două terenuri în Sinaia și în Samurcaș-Crevedia, dar și o cotă din niște terenuri aflate la Dolhasca.

Pe lângă acestea, marele actor avea trei case de vacanță și  un apartament în București. De asemena, acesta avea și 12 depozite bancare: nouă în lei, două în euro și unul în dolari.

„Există o indemnizație de merit dată de Ministerul Culturii la profesori, actori, arhitecți. Am obținut locul întâi într-un top al celor mai buni artiști.

Toate sumele sunt justificate oficial, consider că le merit. Am 82 de ani și am obținut o indemnizație de merit si o pensie după 70 de ani de muncă. Dacă mă justific înseamnă că mă simt vinovat!

Și faptul că am fost operat de transplant de rinichi și am fost salvat, iar pentru unii a fost anormal pentru că mi s-a întâmplat mie. Nu am un leu obținut în viața mea decât prin muncă. Am 70 de ani de muncă , am fost 20 de ani director.”, a declarat marele actor în urmă cu ceva timp la Antena Stars, potrivit dcbusiness.ro


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest